oturac² sn [At: LET. III, 265/25 / V: (reg) ~hotar, otar~, otăr~, otor~ sn, otoracă sf, otorage snp, ~roace, ~roage / Pl: ~ace și ~uri / E: tc oturak] 1 (Înv) Popas. 2 (Înv; îe) A ședea otorac A face popas. 3 (Reg) Scăunel făcut dintr-o scândură așezată transversal la capetele luntrei de pescuit. 4 (Îf otoracă) Scândură lată. 5 (Reg; mpl) Scânduri încovoiate care alcătuiesc scheletul luntrei.