ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental.

oriental, ~ă [At: DIARIU (1817), 107/17 / V: (nob) orion~ sm / P: ~ri-en~ / Pl: ~i, ~e / E: lat orientalis, fr oriental] 1-2 a Care aparține (estului Europei sau) Asiei Si: estic, răsăritean, (înv) orientalicesc (1-2). 3-4 a Specific (estului Europei sau) Asiei Si: estic, răsăritean, (înv) orientalicesc (3-4). 5-6 a Referitor la (estul Europei sau) la Asia Si: estic, răsăritean, (înv) orientalicesc (5-6). 7-10 smf, a (Persoană) (din estul Europei sau) din Asia Si: estic, răsăritean. 11 a (Prc) Turcesc. 12 sm (Prc) Turc. 13-14 smp Popoare (din estul Europei sau) din Asia Si: estic, răsăritean.

ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unei țări din Orient; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental.

ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj. Care aparține orientului; propriu, caracteristic orientului; din sau de la răsărit, (în special din țările Asiei, apropiate de Europa); răsăritean; (prin restricție) turcesc. Fumegare subțire de miresme orientale. VORNIC, P. 141. Mulți priveau cu mirare la chipul lui exotic de patriarh oriental. BART, E. 310. Toate darurile firei sînt în zona orientală. NEGRUZZI, S. II 130. ◊ (Substantivat) Persoană care face parte din populația de bază a unei țări din orient; (prin restricție) turc. Se așeză pe nisip, potrivindu-și dunga pantalonilor și încrucișînd picioarele ca orientalii. C. PETRESCU, Î. II 257.

ORIENTÁL, -Ă adj. Care aparține Orientului, propriu Orientului; răsăritean. // s.m. și f. Locuitor al unei țări din Orient; (p. restr.) turc. [Cf. fr. oriental, lat. orientalis].

ORIENTÁL, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) al unei țări din Orient; răsăritean, estic. II. adj. caracteristic Orientului. (< fr. oriental, lat. orientalis)

ORIENTÁL² ~i m. 1) Persoană care face parte din populația de bază a unei țări sau a unei regiuni din Orient. 2) la pl. Popoare din Orient. Cultura ~ilor. [Sil. -ri-en-] /<lat. orientalis, fr. oriental

oriental a. care e înspre orient, ce ține de orient. ║ m. pl. orientali, popoarele din Azia cele mai învecinate cu noi: Turci, Persani, Arabi.

oriontal sm vz oriental

orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále

orientál adj. m., s. m. (sil. -ri-en-), pl. orientáli; f. sg. orientálă, pl. orientále