născocire sf [At: MUMULEANU, ap. GCR II, 247/9 / Pl: ~ri / E: născoci] 1 Creare a ceva nou. 2 Inventare. 3-4 (Ccr) Obiect (creat sau) inventat. 5 Scornire a unui lucru inexistent. 6 Minciună. 7 Naștere. 8 Întâmplare.

NĂSCOCÍRE, născociri, s. f. Acțiunea de a născoci și rezultatul ei. 1. Imaginare, concepere a ceva nou, care nu exista pînă atunci; (concretizat) lucru inventat, descoperit. Urmînd învățăturile și născocirile științei... alcătuim și la noi o țară nouă. SADOVEANU, M. C. 124. Se puse pe fel de fel de născociri. ISPIRESCU, U. 82. Fiindcă viața este dulce și dorită... omul iscodește mii de născociri spre apărarea și păstrarea ei. GORJAN, H. II 37. 2. Scornire de lucruri închipuite, inexistente, neadevărate; minciună.

născocíre f. Acțiunea de a născoci. Născocitură: o născocire drăcească.

născocíre s. f., g.-d. art. născocírii; pl. născocíri

născocíre s. f., g.-d. art. născocírii; pl. născocíri

NĂSCOCÍRE s. 1. v. inventare. 2. v. invenție. 3. v. fantezie. 4. v. scornire. 5. v. minciună.

NĂSCOCIRE s. 1. concepere, creare, elaborare, imaginare, inventare, plănuire, plăsmuire, proiectare, realizare, scornire, (înv. și pop.) izvodire. (~ unui nou sistem de...) 2. creație, invenție, plăsmuire, scornitură, (pop.) iscodeală, iscodenie, iscoditură. (O ~ a imaginației sau inteligenței sale.) 3. fantezie, ficțiune, imaginație, invenție, închipuire, plăsmuire, scorneală, scornire. (Produs al ~.) 4. inventare, plăsmuire, scornire, ticluire, (fig.) urzire. (~ unei minciuni.) 5. invenție, minciună, născoceală, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.) erată