năluci [At: MAIOR, IST. 8/23 / Pzi: ~cesc / E: cf luci] 1-2 vir (Îvp) A se arăta vag sau îndepărtat vederii Si: (îvr) a năduri. 3 vi (Ccd) A-i trece prin minte. 4 vr (Îvp) A i se părea că vede, aude etc. ceva. 5 vr (Pex) A-și închipui. 6 vt (Înv) A imagina. 7 vru (Înv) A avea bănuieli, suspiciuni. 8 vru (Reg; d. cai) A se speria. 9 vt (Rar) A uimi prin frumusețe, strălucire etc. Si: a fermeca, a încânta.

NĂLUCÍ, pers. 3 nălucește, vb. IV. 1. Refl. (Construit cu dativul) A i se părea cuiva că vede năluci, fantasme, a i se năzări cuiva ceva. I se năluci că el ar fi cunoscător mare în ale cîntecelor. ISPIRESCU, U. 109. Vom merge și prin țările vecine... și repurtînd apoi orice lumină ni se va ivi sau chiar ni se va năluci, la țara noastră, ne vom cerca într-astfel să lămurim oareșicum vechile noastre datine. ODOBESCU, S. I 192. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Cine... își nălucește ceva, noi zicem că bate cîmpii. ISPIRESCU, U. 126. 2. Intranz. A se înfățișa vag sau fugitiv vederii; fig. a se ivi în amintire, în minte. Din cînd în cînd năluceau ape în depărtări. SADOVEANU, F. J. 540. Înaripata molie, care nălucește arar în aer, bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede cidori. ANGHEL, PR. 4. Nălucesc pe tăpșane căsuțele satelor. VLAHUȚĂ, O. A. II 173. ◊ (Construit cu dativul) Cele paisprezece șipote de subt dealul lui Coman îi năluciseră în amintire. SADOVEANU, Z. C. 290. Soarta e, pe bunuri pămîntești, invidioasă... Cînd un vis ne nălucește, strălucește și s-a stins. MACEDONSKI, O. I 75. 3. Tranz. (Neobișnuit) A lua vederea, a orbi. Arme împotrivă-i are Ce vederea nălucesc. VĂCĂRESCU, P. 6.

A NĂLUCÍ ~ésc 1. intranz. 1) A apărea vag și fugitiv (ca o nălucă); a năzări. 2) (despre gânduri, idei, imagini, planuri etc.) A apărea fugitiv (în minte, în memorie). 2. tranz. pop. 1) (construit cu dativul) A-și reprezenta în gând; a-și imagina; a-și închipui. 2) (ochii, văzul) A face să se tulbure. 3) A impresiona puternic (prin caracteristici ieșite din comun); a frapa. /cf. a luci

A SE NĂLUCÍ pers. 3 se ~éște intranz. (construit cu dativul) A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năzări. /cf. a luci

nălucì v. 1. a-i părea că vede, a-și închipui fără temeiu: i se nălucește o spaimă; 2. a prinde frică, vorbind de caii cu nărav. [Slav. NALUČITI, a afla].

nălucéște (se) v. refl. impers. (vsl. *nalučiti, a găsi, lučiti, a întîlni, lučiti sen, a se’ntîmpla). A ți se năluci ceva, a ți se năzări, a și se părea că vezĭ ceva grozav, a te speria din senin.

nălucí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. nălucéște, imperf. 3 sg. năluceá; conj. prez. 3 să năluceáscă

nălucí vb., ind. prez. 3 sg. nălucéște, imperf. 3 sg. năluceá; conj. prez. 3 sg. și pl. năluceáscă

NĂLUCÍ vb. v. crede, imagina, închipui, năzări, părea.

năluci vb. v. CREDE. IMAGINA. ÎNCHIPUI. NĂZĂRI. PĂREA.

nălucí (nălucésc, nălucít), vb. – 1. A-și închipui, a-și reprezenta. – 2. A-și imagina, a visa, a avea o viziune. Sl. nalučiti „a afla” (Miklosich, Lexicon, 406; Cihac, II, 209; Conev 96, 106), cf. bg. nalučam „a ghici”. Se folosește cu pron. în dativ și mai des în forma reflexivă. – Der. nălucă, s. f. (fantasmă, viziune, arătare; închipuire, vis); nălucitură, s. f. (viziune); nălucitor, adj. (fantastic); nălucos, adj. (rar, sperios, fricos).