notificare sf [At: DÎMBOVIȚA (1859), 235¹/17 / Pl: ~cări / E: notifica] 1 Aducere la cunoștință în mod oficial Si: avizare, înștiințare. 2 (Spc) Înștiințare oficială scrisă, adresată unei persoane prin organul competent, cu scopul de a-i pune în vedere că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit Si: notificație (1). 3 (Spc) Înștiințare oficială făcută, printr-o notă diplomatică, de către un stat altor state, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă internațională. 4 Document prin care se notifică (1) ceva Si: notificație (2). 5 (Înv) Indicare. 6 (Înv) Subliniere. 7 (Înv) Remarcare. 8 (Înv) Reținere.

NOTIFICÁRE, notificări, s. f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei; înștiințare oficială. Cît pentru notificare, zicea că această neîmplinire de formalitate provenise numai din lipsa ambasadorului rusesc de la Constantinopol. GHICA, S. 123.

NOTIFICÁRE s.f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei; înscris prin care se înștiințează cineva; înștiințare; notificație. [< notifica].

NOTIFICÁRE s. f. acțiunea de a notifica. ◊ înscris prin care se înștiințează cineva; notificație. ◊ înștiințare oficială făcută de un stat altor state printr-o notă diplomatică. (< notifica)

notificare f. 1. acțiunea de a notifica; 2. actul prin care se notifică.

notificáre s. f., g.-d. art. notificắrii; pl. notificắri

notificáre s. f., g.-d. art. notificării; pl. notificări

NOTIFICÁRE s. 1. notificație. (~ sentinței.) 2. v. indicație.

NOTIFICÁRE s. v. consemnare, înregistrare, înscriere, însemnare, notare, notație.

NOTIFICARE s. 1. notificație. (~ sentinței.) 2. (concr.) indicație, însemnare, mențiune, notă, notificație, observație, precizare, specificare, specificație. (Poartă următoarea ~...)

notificare s. v. CONSEMNARE. ÎNREGISTRARE. ÎNSCRIERE. ÎNSEMNARE. NOTARE. NOTAȚIE.