NIMICNICÍE s. f. (Înv.) 1. Deșertăciune, zădărnicie. 2. Lipsă de însemnătate, de valoare; nimicie. – Nimicnici + suf. -ie.

nimicnicie sf [At: MARCOVICI, C. 36/11 / V: (rar) nem~ / Pl: ~ii / E: nimicnici + -ie] 1 Lipsă de valoare, de importanță Si: (înv) nimicie. 2 Meschinărie. 3 Deșertăciune. 4 (Nob) Sentiment de zădărnicie.

NIMICNICÍE, nimicnicii, s. f. 1. Deșertăciune, zădărnicie. 2. Lipsă de însemnătate, de valoare; nimicie. – Nimicnici + suf. -ie.

NIMICNICÍE, nimicnicii, s. f. Deșertăciune, zădărnicie. Filozofia acea banală de a ședea pe malurile unui rîu și a ne gîndi, după mersul undelor lui, la nimicnicia vieții, astfel de melancolie filozofică nu are Eminescu. IONESCU-RION, C. 87. ♦ Lipsă de însemnătate, micime. Singurătatea și nimicnicia lui îi păreau mai insuportabile decît într-o pustietate de nisipuri. C. PETRESCU, C. V. 58. Se lăsă ostenit pe scaun, zdrobit de sentimentul nimicniciei lui. VLAHUȚĂ, O. A. II 285. Și cînd el ar avea o minte mai isteață, Atunce ar cunoaște Și-ar plînge mai amar a sa nimicnicie. DONICI, F. 82.

NIMICNICÍE nimicnicii f. 1) Lipsă de valoare sau de însemnătate. 2) Lucru fără rost; zădărnicie; deșertăciune. /a nimicnici + suf. ~ie

nimicnicie f. nulitate, neant.

nimicnicíe f. (d. nimic). Nulitate, vanitate: nimicnicia gloriiĭ.

nemicnicie sf vz nimicnicie

nimicnicíe (înv.) s. f., art. nimicnicía, g.-d. nimicnicíi, art. nimicnicíei

nimicnicíe s. f., art. nimicnicía, g.-d. nimicnicíi, art. nimicnicíei; pl. nimicnicíi

NIMICNICÍE s. v. deșertăciune.

NIMICNICIE s. deșertăciune, inutilitate, nimic, zădărnicie, (înv.) mișelie, nimicie. (Psalmistul afirmă că totul e ~.)