MICÍME, (2) micimi, s. f. 1. Faptul de a fi mic; 2. Fig. Josnicie, meschinărie; micșorime. – Mic + suf. -ime.

micime sf [At: M. COSTIN, O. 216 / Pl: (rar) ~mi / E: mic + -ime] 1 (Cu sens dimensional) Însușire de a fi mic (1) Si: (rar) micșorime (1), micie¹. 2 (Csn) Cantitate sau număr redus Si: (rar) micșorime (2). 3 (Fig) Lipsă de însemnătate, de importanță Si: (rar) micșorime (3). 4 (Fig) Lipsă de generozitate sau de caracter Si: josnicie, meschinărie, (rar) micșorime (4).

MICÍME, micimi, s. f. Faptul de a fi mic; fig. josnicie, meschinărie; micșorime. – Mic + suf. -ime.

MICÍME, micimi, s. f. 1. (În opoziție cu mărime) Faptul de a fi mic, dimensiune sau întindere redusă, număr mic. Micimea locului. 2. Fig. Josnicie, meschinărie. Firea lui dreaptă se ridică deasupra micimii momentului. D. ZAMFIRESCU, R. 182 Da, triste zile trăim noi, multă micime, stupiditate, corupție. GHEREA, ST. CR. I 109.

MICÍME ~i f. 1) Faptul de a fi mic (ca dimensiuni, cantitate, valoare). 2) fig. Lipsă de generozitate, de noblețe sufletească; meschinărie. /mic + suf. ~ime

micime f. 1. puțină întindere sau volum: micimea unei camere; 2. fig. slăbiciune, înjosire: micime sufletească.

micíme f. (d. mic). Calitatea de a fi mic. Micimea uneĭ case, (și fig.) a unuĭ suflet.

micíme s. f., g.-d. art. micímii; (fapte) pl. micími

micíme s. f., g.-d. art. micímii; (fapte) pl. micími

MICÍME s. 1. (rar) micie, micșorime. (~ unui obiect.) 2. v. scurtime. 3. (rar) strâmtime. (~ unui gang.) 4. scurtime, (înv.) scurtare. (~ vieții umane.)

MICÍME s. v. meschinărie.

MICIME s. 1. (rar) micie, micșorime. (~ unui obiect.) 2. scurtime. (~ textului.) 3. (rar) strîmtime. (~ unui gang.) 4. scurtime, (înv.) scurtare. (~ vieții umane.)

micime s. v. MESCHINĂRIE.

MICIME. Subst. Micime, micșorime (înv.), puținătate, puțintime (rar); scurtime; îngustime. Micron; atom, moleculă, particulă, corpuscul; părticică, bucățică, fracțiune. Fir de praf; fir de nisip; bob; fărîmă, fârîmitură. Pitic, pitcoace (reg.), pigmeu, liliputan. Micșorare, diminuare, reducere, descreștere, scădere, restrîngere; scurtare; îngustare. Abreviere, abreviație, prescurtare. Micro- (micro-centrală; microchimie; microclimat; microcosm; microelement; microbuz; microfaună; microfloră; micrometeorit; micronucleu; microobiect; microorganism). Mini- (minibaschet; minicampionat; minifotbal etc.). Adj. Mic, micuț (dim.), micuțel (dim., reg.), micșor, mărunt, minuscul, infim, infinitezimal, microscopic (fig.), neînsemnat, neglijabil, subdimensionat, miniatural; invizibil, imperceptibil; diminuat, diminutiv, diminutival, redus, abreviat, micșorat, scurtat, scurt, scund, restrîns, de un cot, cît un deget, cît un purice, de o șchioapă, cît un fir de nisip, cît un ac de gămălie; pitic, liliputan, liliput. Vb. A micșora, a scurta, a împuțina, a face mic, a reduce, a diminua, a miniaturiza, a abrevia, a scădea, a restrînge, a limita, a mărgini, a îngusta, a strîmta. A se micșora, a se reduce, a se scurta, a deveni mic, a se face mic, a scădea, a se strînge, a se contrage, a se contracta. Adv. Puțin, puțintel (dim.), puținteluș, oleacă, cît de cît; în miniatură. V. bucată, dimensiune, sfărîmare, statură.