nicovală sf [At: BIBLIA (1688), 381¹/58 / V: (îrg) năc~, năcovalnă, necovalnă, ~van sn, (reg) nac~, nacovană, năcovalmă, năcovană, năcoveală, năcoveană, nec~, necovană, necovea~, necoveană, ~valmă, ~valnă, ~vană, ~vea, ~vea~, noc~, nocovalmă, nocovalnă, nocovană, nocovea~, nocoveană, nucovană / Pl: ~le / E: slv наковало] 1 Unealtă de oțel sau de fontă pe care se sprijină piesele de metal în operațiile de deformare plastică prin batere cu ciocanul Si: (reg) ilău, năcovelniță. 2 (Îe) A fi (sau a se afla etc.) între ciocan (sau baros) și ~ A fi într-o situație dificilă, din care nu există ieșire. 3 (Îae) A se afla între două persoane sau între două părți în conflict. 4 (Reg) Motiv ornamental în formă de nicovală (1), folosit la încondeiatul ouălor. 5 Unealtă de oțel pe care se bate tăișul coasei Si: (reg) babcă, batcă, muchie. 6 (Atm) Componentă osoasă a urechii medii, de formă asemănătoare cu cea a nicovalei (1).

NICOVÁLĂ, nicovale, s. f. 1. Piesă de oțel sau de fontă care servește ca suport la prelucrarea pieselor prin batere cu ciocanul; (regional) ilău. Zgomotul nicovalelor se auzea neîntrerupt pînă dincolo de zidul îndepărtat. MIHALE, O. 306. Mîni vînjoase băteau bucăți de foc în roate de scîntei, băteau nicovalele care țipau toată ziua. SADOVEANU, O. II 157. O ceartă neîncetată de ciocane căzute zgomotos pe nicovală umplea aerul. ANGHEL, PR. 82. ◊ Fig. Pe nicovala de-aur a poeziei tale Tu bați și nu-ți dai seama că inima ta bate Din ce în ce mai slabă. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 27. ◊ Expr. A fi între ciocan și nicovală v. ciocan. 2. Unul dintre cele patru oscioare ale urechii medii.

NICOVÁLĂ ~e f. 1) Bloc de oțel folosit ca suport la forjarea pieselor de metal; ilău. ~ de fierărie. 2) Unul dintre oasele mici care formează urechea medie. /<sl. nakovalo

nicovală f. 1. massă de fier pe care se bat metalele (sau se găuresc cercurile): între ciocan și nicovală, expus a fi victimă între două partide contrare; 2. fig. victimă: cât ești nicovală suferă, cât ești ciocan lovește PANN. [Dial. năcovală = slav. NAKOVALO].

nicoválă f., pl. e (din maĭ vechĭu năcovalnă, d. vsl. nakovalo și -alĭno, d. kovati, a fabrica; bg. nakoválnĕa, sîrb. nâkovanj, rus. nákovalĭnĕa, pol. [na-] kowadlo. V. covacĭ). Ilăŭ, mare bucată de oțel pe care feraru pune feru și-l bate cu ciocanŭ. Între cĭocan și nicovală, între doŭă partide cu interese opuse, pe punctu de a fi zdrobit. – Și nicovaină (Olt.), năcovală (Munt. vest), nocovană și nocovalmă (Trans.).

necovală sf vz nicovală

necovalnă sf vz nicovală

necovană sf vz nicovală

necoveală sf vz nicovală

necoveană sf vz nicovală

nicovalmă sf vz nicovală

nicovalnă sf vz nicovală

nicovan sn vz nicovală

nicovană sf vz nicovală

nicovea^[1] sf vz nicovală corectată

nicoveală sf vz nicovală

nocovală sf vz nicovală

nocovalmă sf vz nicovală

nocovalnă sf vz nicovală

nocovană sf vz nicovală

nocoveală sf vz nicovală

nocoveană sf vz nicovală

nucovană sf vz nicovală

nicoválă s. f., g.-d. art. nicoválei; pl. nicovále

nicoválă s. f., g.-d. art. nicoválei; pl. nicovále

nicovală

NICOVÁLĂ s. 1. (reg.) năcovelniță, (Mold.) ilău. (ă fierarului.) 2. (reg.) batcă, muchie. (~ pentru bătut coasa.)

NICOVALĂ s. 1. (reg.) năcovelniță, (Mold.) ilău. (~ a fierarului.) 2. (reg.) batcă, muchie. (~ pentru bătut coasa.)

nicoválă (nicovále), s. f. – Ilău. Sl. nakovalo (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 78; Conev 67), cf. covaci și bg. kovalo (› megl. cuvalnă).

nicovală (it. incudine; fr. anvil, enclume; germ. Amboss), instrument idiofon utilizat în unele drame muzicale și în câteva lucrări simfonice. R. Wagner indică în partitura operei Aurul Rinului trei n. acordate în Fa fa fa¹. Sunetul amplu dar de scurtă durată are un timbru metalic deschis, sec. Se acționează cu ajutorul unui ciocan de metal.

între ciocan și nicovală / două focuri expr. într-o situație dificilă.

oglindeală la nicovală! expr. (intl.) discret, în spate!