nevropatie sf [At: MAIORESCU, CR. II, 300 / Pl: ~ii / E: fr névropathie] 1 Denumire generică pentru diferite tulburări ale sistemului nervos. 2 Boală a sistemului nervos central caracterizată prin tulburări ale funcțiunilor psihice și psihologice.

NEVROPATÍE s. f. Denumire generală pentru diferite tulburări ale sistemului nervos.

NEVROPATÍE s.f. Nume generic dat unor tulburări ale sistemului nervos; nevroză. [Gen. -iei, var. neuropatie s.f. / < fr. névropathie, cf. gr. neuron – nerv, pathos – suferință].

NEVROPATÍE s. f. 1. denumire generică a afecțiunilor sistemului nervos; neuropatie. 2. nevroză. (< fr. névropathie)

NEVROPATÍE f. (denumire generică) Stare patologică constând într-o afecțiune a sistemului nervos; dereglare funcțională a sistemului nervos. /<fr. névropathie

neuropatie sf vz nevropatie

NEUROPATÍE s.f. v. nevropatie.

NEUROPATÍE s. f. nevropatie. (< fr. neuropathie)

nevropatíe (ne-vro-) s. f., art. nevropatía, g.-d. nevropatíi, art. nevropatíei

nevropatíe s. f. (sil. -vro-), art. nevropatía, g.-d. nevropatíi, art. nevropatíei

NEVROPATÍE s. v. nevroză.

NEVROPATIE s. (MED.) nevroză, psihonevroză, (pop.) spaimă.

NEURO- (NEVRO-) „nerv, țesut nervos, nervură, nervație”. ◊ gr. neuron „nerv” > fr. neuro- și nevro-, it. nevro-, germ. neuro-, engl. id. > rom. neuro- și nevro-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu biologia sistemului nervos; ~biotaxie (v. bio-, v. -taxie), s. f., 1. Teorie care dă o explicație biologică modului de dezvoltare, migrare și așezare a neuronilor. 2. Acumulare treptată, în filogeneză, de neuroni cu aceeași funcțiune, în același loc din sistemul nervos central. 3. Mod de constituire a centrilor nervoși; ~blast (v. -blast), s. n., celulă nervoasă embrionară; ~cel (v. -cel₁), s. n., ansamblu de cavități și ventricule în sistemul nervos central primitiv; ~chirurgie (v. chir/o-, v. -urgie), s. f., disciplină medicală care se ocupă cu intervențiile pe sistemul nervos; ~cit (v. -cit), s. n., celulă nervoasă; ~crinie (v. -crinie), s. f., 1. Vărsare a unei secreții interne într-un țesut sau organ nervos. 2. Proprietate secretorie pe care o au unele celule nervoase; ~doc (v. -doc₁), s. n., parte a nervului care stă într-un canal osos; ~endocrin (v. endo-, v. -crin), adj., care aparține sistemelor nervos și endocrin; ~endocrinologie (v. endo-, v. crino-₂, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază relațiile dintre sistemul nervos și cel endocrin; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre toxine) care se fixează în mod electiv pe sistemul nervos; ~filaxie (v. -filaxie), s. f., acțiune de protejare a sistemului nervos; ~fiziolog (v. fizio-, v. -log), s. m. și f., specialist în neurofiziologie; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul fenomenelor normale ale diferitelor forme de activitate nervoasă; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., emitere a unor țipete determinate de un spasm al mușchilor respiratori; ~gen (v. -gen₁), adj., de origine nervoasă; ~glie (nevroglie) (v. -glie), s. f., țesut conjunctiv care intră în structura sistemului nervos; ~lemă (v. -lemă₁), s. f., neurilemă*; ~leptic (v. -leptic), adj., s. n., (medicament) cu acțiune sedativă, nu și narcotică; sin. neuroplegic; ~limfă (v. -limfă), s. f., lichid cefalorahidian; ~liză (v. -liză), s. f., proces de descompunere a sistemului nervos; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în neurologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul sistemului nervos; ~mer (v. -mer), s. n., segment embrionar al creierului sau al măduvei spinării; ~mielopatie (v. mielo-, v. -patie), s. f., boală a măduvei spinării; ~oftalmologie (v. oftalmo-, v. -logie₁), s. f., studiu al tulburărilor oftalmologice datorate leziunilor nervoase; ~patie (nevropatie) (v. -patie), s. f., tulburare a funcțiilor sistemului nervos central; ~patolog (v. pato-, v. -log), s. m. și f., specialist în neuropatologie; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., disciplină medicală care se ocupă cu studiul bolilor sistemului nervos; ~pil (v. -pil₂), s. n., rețea de fibre subțiri amielinice, care străbate întregul sistem nervos central; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., protoplasmă care umple interstițiile dintre fibrele celulelor nervoase; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de înlocuire a unor părți ale nervilor periferici cu ajutorul unor omogrefe prelevate din măduva spinării; ~plegic (v. -plegic), adj., s. n., neuroleptic*; ~plegie (v. -plegie), s. f., diminuare sau dispariție a tonusului sistemului nervos; ~por (v. -por), s. m., deschidere terminală a tubului neural embrionar; ~praxie (v. -praxie), s. f., dependența mișcărilor corpului de buna funcționare a sistemului nervos; ~psihiatrie (v. psih/o-, v. -iatrie), s. f., disciplină medicală care se ocupă cu studiul bolilor nervoase; ~psihiatru (v. psih/o-, v. -iatru), s. m., specialist în neuropsihiatrie; ~psiholog (v. psiho-, v. -log), s. m. și f., specialist în neuropsihologie; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fenomenele psihice în corelație cu sistemul nervos central; ~ptere (nevroptere) (v. -pter), s. n. pl., ordin de insecte cu metamorfoză completă, cu aripile membranoase străbătute de numeroase rețele de nervi; ~pteris (v. -pteris), s. m., plantă fosilă caracteristică pentru carbonifer și permian, cu frunze mari și cu foliole fixate într-un singur punct; ~rafie (v. -rafie), s. f., operație chirurgicală de suturare a unui nerv; ~tom (v. -tom), s. n., instrument medical utilizat în neurotomie; ~tomie (nevrotomie) (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unui nerv periferic; ~tonic (v. -tonic), adj., s. n., (medicament) care fortifică sistemul nervos; ~traumatologie (v. traumato-, v. -logie₁), s. f., studiu al leziunilor traumatice ale sistemului nervos; ~trop (v. -trop), adj., s. m., (virus, toxină, germen) cu afinitate pentru țesutul nervos; ~zom (v. -zom), s. m., mitocondrie a celulelor nervoase.