neutralizare sf [At: MAIORESCU, D. IV, 353 / P: ne-u~ / Pl: ~zări / E: neutraliza] 1 Anihilare a unei forțe prin altă forță contrară Si: contracarare, dejucare, (înv) zădărnicie, (îdt) neutralizație (1). 2 Reducere la pasivitate, la zero Si: paralizare, (îdt) neutralizație (2). 3 (Spc) Acțiune a unei armate asupra inamicului, prin care se urmărește întreruperea activității de luptă a inamicului, încetarea manevrelor lui și în general dezorganizarea acțiunilor sale. 4 (Spc) Regim juridic special al unui teritoriu, stabilit prin convenții internaționale, potrivit cărora statele semnatare se obligă să nu transforme acel teritoriu în teatru de război sau în bază de operații militare. 5 (Lin) Fenomen care constă în suprimarea, în anumite condiții, a unei opoziții existente între două unități lingvistice. 6 (Chm) Reacție chimică dintre un acid și o bază din care rezultă o soluție ce nu mai prezintă nici proprietăți de bază nici proprietăți de acid. 7 (Fiz) Compensare a cuplajului dintre circuitul electric de intrare și cel de ieșire al unui amplificator electric. 8 Regim internațional special la care este supus un teritoriu sau anumite ape.

NEUTRALIZÁRE, neutralizări, s. f. Acțiunea de a neutraliza. 1. Anihilare, anulare, zădărnicire a unei acțiuni. 2. Operație de tratare a unui acid cu o bază, pînă ce amestecul are o reacție neutră.

NEUTRALIZÁRE s.f. Acțiunea de a neutraliza și rezultatul ei; neutralizație. ♦ (Lingv.) Suprimarea în anumite condiții a unei opoziții dintre două unități lingvistice. ♦ Regim internațional special la care este supus un teritoriu (sau anumite ape). [< neutraliza].

NEUTRALIZÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) neutraliza. 2. suprimare în anumite condiții a unei opoziții dintre două unități lingvistice. 3. regim internațional special la care este supus un teritoriu. (< neutraliza)

!neutralizáre (ne-u-tra-) s. f., g.-d. art. neutralizắrii; pl. neutralizắri

neutralizáre s. f. (sil. -tra-), g.-d. art. neutralizării; pl. neutralizări

NEUTRALIZÁRE s. v. anihilare.

NEUTRALIZARE s. anihilare, anulare, contracarare, împiedicare, zădărnicire. (~ efectelor negative ale...)

NEUTRALIZÁRE s. f. (< neutralizá < fr. neutraliser): suprimare, în anumite condiții, a unei opoziții existente între două unități lingvistice. Astfel, în limba română, opoziția dintre consoanele s (surdă) și z (sonoră) se neutralizează (se anulează) înaintea consoanei b: sbir (cf. fr. sbire) devine zbir. Sufixele augmentative -oi, -oaie și -oaică sunt neutralizate atunci când sunt utilizate la formarea unor masculine sau feminine (unele inexistente): cintezoi, vulpoi; cuțitoaie, Mircioaia, Vlădoaia; cerboaică, lupoaică etc.; sufixele diminutivale, atunci când sunt folosite la formarea unor substantive ce denumesc specii de plante sau de animale, cu totul diferite de ale cuvintelor-bază, sau la formarea unor nume de lucruri, de ocupații feminine, de mâncăruri, comune sau proprii: -aș în toporaș, trandafiraș (soi de trandafir), morunaș (specie de pește), Andreiaș, Grigoraș etc.; -el în clopoțel (specie de plantă), moșnegel, Costel, Ionel etc.; -ică în lumânărică, Ionică etc.; -iță în garofiță, lămâiță, romaniță, cănăriță, porumbiță, casieriță, doctoriță, furculiță, linguriță etc.; -oară în sălcioară, roșioară (specie de pește), căprioară etc.; -(i)șor, -(i)șoară în nemțișor, rățișoară, perișoare etc.; -uliță în punguliță; -uș(ă) în căldărușă, cerceluș, țigănuș, căluș, pieptănuș etc.; -uț(ă) în panglicuță, părăluță, săniuță, Pătruț, Măriuța etc.

NEUTRALIZÁRE (< neutraliza) s. f. 1. Acțiunea de a (se) neutraliza. 2. (Dr.) Hotărâre luată de mai multe state, printr-o convenție internațională, de a nu transforma un anumit teritoriu în teatru de război sau în bază militară. 3. (CHIM.) Reacție dintre un acid și o bază, care decurge (în general cu formare de sare și apă) până la atingerea punctului de echivalență (pH = 7), la care soluția rezultată nu mai prezintă nici proprietăți de acid și nici proprietăți de bază. 4. (LINGV.) Fenomen care constă în suprimarea, în anumite condiții, a unei opoziții existente între două unități lingvistice.