NEISPRĂVÍT, -Ă, neisprăviți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este lăsat neterminat, care nu are capăt sau sfârșit. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are nicio situație, niciun rost, care este fără căpătâi, de nimic; (om) incapabil. – Pref. ne- + isprăvit.

neisprăvit, ~ă [At: CORESI, EV. 6 / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + isprăvit] 1-2 a Neterminat (1-2). 3 a Care nu are capăt sau sfârșit. 4-5 smf, a (Persoană) care nu are nici o situație, nici un rost. 6-7 smf, a (Om) incapabil.

NEISPRĂVÍT, -Ă, neisprăviți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este lăsat neterminat, care nu are capăt sau sfârșit. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are nici o situație, nici un rost, care este fără căpătâi, de nimic; (om) incapabil. – Ne- + isprăvit.

NEISPRĂVÍT, -Ă, neisprăviți, -te, adj. 1. Care nu este isprăvit, care este lăsat neterminat. Se smunci de jos și strînse brusc mîna lui Radu Comșa. Făcu un gest neisprăvit de îmbrățișare. C. PETRESCU, Î. II 19. N-a mai avut mijloace să-și procure material și a fost silit să-și lase capodopera neisprăvită – fără brațe. CARAGIALE, O. VII 433. Aspru, rece sună cîntul cel etern, neisprăvit. EMINESCU, O. I 158. ♦ Care nu se termină niciodată, care n-are capăt sau sfîrșit; infinit. 2. (Despre oameni) Lipsit de calități, de pregătire; incapabil. (Substantivat) Ce se poate face cu un neisprăvit? SADOVEANU, A. L. 170.

!neisprăvít adj. m., s. m., pl. neisprăvíți; adj. f., s. f. neisprăvítă, pl. neisprăvíte

NEISPRĂVÍT adj., s. 1. adj. v. neterminat. 2. adj., s. v. incapabil.

NEISPRĂVIT adj., s. 1. adj. neterminat. (O treabă ~.) 2. adj., s. ignorant, incapabil, incompetent, necapabil nechemat, necompetent, nepregătit, nepriceput, neștiutor, prost, (fam.) ageamiu. (Un meseriaș ~.)