NECROPÓLĂ, necropole, s. f. Cimitir (de inhumație sau de incinerație) din Antichitate; locul (într-un lăcaș de cult) unde se află mormintele unei familii princiare sau regale; p. gener. cimitir. ♦ Criptă. – Din fr. nécropole.

necropolă sf [At: LM / A și: ~opolă / Pl: ~le / E: fr nécropole] 1-2 Cimitir (subteran) din Antichitate. 3 (Pgn) Cimitir. 4 Criptă. corectată

NECRÓPOLĂ, necropole, s. f. Cimitir (subteran) din antichitate; p. gener. cimitir. ♦ Criptă. – Din fr. nécropole.

NECRÓPOLĂ, necropole, s. f. (În antichitate) Vastă boltă subterană în care se îngropau morții; (în epoca modernă) cavou. V. mausoleu. Cimitirele întîilor creștini... necropolele acelea întunecate, saltarele acele înguste săpate unul peste altul în zidul întunecat... mă înspăimîntă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 217. Descoperirea unor așa tragice scene ne-a ținut cîtva timp în necropola bisericii. ODOBESCU, S. I 429.

NECRÓPOLĂ s.f. (Ant.) Boltă subterană în care erau depuși morții. ♦ Cimitir. ♦ Cavou. [< fr. nécropole, cf. gr. nekropolis – orașul morților].

NECRÓPOLĂ s. f. 1. (ant.) cimitir. 2. cavou, criptă. (< fr. nécropole, gr. nekropolis)

NECRÓPOLĂ ~e f. 1) (în antichitate) Complex de morminte sub formă de bolți subterane sau construcții la suprafața solului. 2) Ansamblu de monumente funerare. /<fr. nécropole

necropolă f. 1. partea unui oraș antic destinat înmormântărilor; 2. morminte suterane în Egipt; 3. (poetic) cimitir.

*necrópolă și -pólă f., pl. e (vgr. nekró-polis, d. nekrós, mort, și pólis, oraș. V. metro-polă). La ceĭ vechĭ, vaste subterane destinate înmormîntărilor. Cimitir (Poet.).

bisérică-necrópolă s. f. Biserică în subsolul căreia se găsesc morminte și cripte ◊ „S-a terminat restaurarea bisericii-necropole a lui Ștefan cel Mare și construirea unui muzeu care va adăposti o valoroasă colecție de artă medievală.” R.l. 26 XII 75 p. 5 (din biserică + necropolă)

necrópolă (ne-cro-) s. f., g.-d. art. necrópolei; pl. necrópole

necrópolă s. f. (sil. -cro-), g.-d. art. necrópolei; pl. necrópole

necropolă.

NECRÓPOLĂ s. v. cavou, cimitir, criptă.

necropolă s. v. CAVOU. CIMITIR. CRIPTĂ.

NECROPÓLĂ (< fr.; {s} gr. nekropolis „cetatea morților”) s. f. Cimitir (de înhumație sau de incinerație) la diferite popoare din Preistorie sau Antichitate; locul (într-un lăcaș de cult) unde se află mormintele unei familii princiare sau regale; p. gener. mare cimitir într-un oraș modern. ♦ Criptă (2); cavou.