MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, măricei, -ele, adj. Mărișor. – Mare¹ + suf. -icel. – Măricică: cu schimbare de suf.

măricel, ~ea a [At: GOLESCU, Î. 12 / Pl: ~ei, ~ele / E: mare¹ + -icel] 1-36 (Șhp) (Destul de) mare¹ (1, 14-21, 24-26, 36, 39-41, 45-46) Si: măricică (1-36), măricuță (1-36), măruț (1-36). 37 (Fam; gmț; se spune cuiva care strănută) Sănătate!

MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, măricei, -ele, adj. Mărișor. – Mare¹ + suf. -icel, -icică.

MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, măricei, -ele, adj. Diminutiv al lui mare. 1. v. mare (1). Erau două străzi: Birjarii Noi și Vechi, așezate la depărtare destul de măricică. PAS, Z. I 223. Oraș măricel, cu o cetate mică. GOLESCU, Î. 31. Luceau stele mărunțele... Mai în jos mai măricele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 512. 2. v. mare (2). Sînt cîștiguri mari? – Măricele. CARAGIALE, O. I 349. 3. v. mare (5). Copiii măricei părăseau scurteica bunichii. DELAVRANCEA, S. 217. Sînt fete măricele, Cîte flori și cîte stele. ALECSANDRI, P. P. 377

măricel a. cam mare.

măricél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (d. mare). Fam. Cam mare, destul de mare, puțin maĭ mare: copiiĭ s’aŭ făcut măriceĭ.

!măricel adj. m., pl. măricei; f. măricică, pl. măricele

măricél (rar) adj. m., pl. măricéi; f. măricícă/măriceá, pl. măricéle

măricél adj. m., pl. măricéi; f. sg. măricícă/măriceá, pl. măricéle

MĂRICÉL adj. 1. mărișor, (reg.) măricuț, măruț. (Un lucru mai ~.) 2. v. crescut.

MĂRICEL adj. 1. mărișor, (reg.) măricuț, măruț. (Un lucru mai ~.) 2. crescut, dezvoltat, mărișor, (fig.) răsărit, săltat. (Fetițe mai ~.)

MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. Diminutiv (hipocoristic) al lui m a r e¹; destul de mare. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. 1. (Indică dimensiunea) Cf. m a r e¹ (I). Oraș măricel cu o cetate mică. GOLESCU, Î. 12. Se găsesc. . . sicrie mici cît o cutie de pantofi și sicrie ceva mai măricele. STANCU, D. 378. Erau două străzi: Birjarii Noi și Vechi, așezate la depărtare destul de măricică. PAS, Z. I, 223. Luceau stele mărunțele. . . Mai în jos mai măricele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 512. Pune cînepă Ca să crească măricea, Să treacă coasa prin ea. HODOȘ, P. P. 52. ◊ (Cu sens augmentativ) La treizeci de ani țineam cu arendă o moșioară de peste cinci sute de pogoane în Teleorman. Iar de atunci mi-au mai trecut cîteva și mai măricele prin mînă. REBREANU, R. I, 14. 2. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Cf. m a r e¹ (II). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Îl crescu el acolo pînă se făcu măricel. ISPIRESCU, L. 190, cf. 122. Copii măricei părăseau scurteica bunichei. DELAVRANCEA, S. 218. Îți mai aduci aminte de 1907? – îmi aduc. Eram măricel. STANCU, D. 382. Ba, sînt fete măricele, Cîte flori și cîte stele. ALECSANDRI, P. P. 377. După ce mă făcui mai măricică. . . putui să alerg de colo pînă colo. POPESCU, B. II, 39. L-am crescut și-acum, de cînd a apucat măricel, ni-e de mare trebuință la turmă. RETEGANUL, P. I, 15. Culcă-mi-te mititel Și te scoală măricel. ANT. LIT. POP. I, 154. ♦ Care este mai (sau cel mai) în vîrstă. li ceru să-i dea dintr-înșii pe copilul măricel. PANN, P. V. II, 58/9. 3. (Despre numere sau, p. ext., despre valori care se pot exprima numeric) Cf. m a r e¹ (IV 2). Sînt cîștiguri mari? – Măricele. CARAGIALE, M. 41. – Pl.: măricei, -cele. – Și: (cu schimbare de suf.) măricică adj. – Mare¹ + suf. -icel. – Măriccă: cu schimbare de suf.