mărginaș, ~ă [At: DIONISIE, C. 190 / Pl: ~i, ~e / E: margine + -aș] 1 a Care se găsește la margine, la extremitate, la periferie Si: lăturalnic, limitrof, (înv) mărginean (3), (reg) mărginos. 2-3 smf, a (Persoană) care locuiește, care își are sediul la marginea unui sat, a unui oraș, a unui ținut sau la granița unei țări Si: (îvr) mărginean (1-2), (rar) mărginar (1). 4 a (D. oi) Care se află la marginea turmei. 5 a (Reg; d. oi) Care are obiceiul de a umbla la marginea turmei. 6-7 sm, a (Reg; șîs dinte ~) Fiecare dintre cei patru colți ai calului. 8 (Reg) Mărginar (10). 9 sm (Arg) Chibiț la jocul de cărți.

MĂRGINÁȘ, -Ă, mărginași, -e, adj. Care se află la margine, la hotar; periferic, limitrof. Cotind pe uliți mărginașe... ajunseră în cartierul gării. VORNIC, P. 200. Locuia acum într-o casă mărginașă. C. PETRESCU, Î. II 127. ♦ (Substantivat) Persoană care locuiește la marginea unei așezări omenești (sat, oraș etc.). Dogarul era încă țăran, așa cum era o mare parte dintre mărginașii Bucureștilor. CAMIL PETRESCU, O. II 42. S-a oprit în fața viișoarei unui mărginaș bondoc și-ndesat. CARAGIALE, P. 87. De la marginea unui grup. O oaie mărginașă se opri... și o luă la goană spre cîrdul străin. PREDA, Î. 143.

MĂRGINÁȘ ~ă (~i, ~e) 1) Care se află la margine, la o extremitate. Stradă ~ă. 3) și substantival (despre persoane) Care locuiește la marginea unei localități sau la hotarul unei țări. /margine + suf. ~aș

mărginaș a. limitrof. ║ m. pl. colții calului.

mărgináș, -ă s. Locuitor de la margine, de la hotar. Adj. Locuitoriĭ mărginașĭ.

mărgináș adj. m., s. m., pl. mărgináși; adj. f., s. f. mărgináșă, art. mărgináșa, pl. mărgináșe

mărgináș adj. m., s. m.. pl. mărgináși; f. sg. margináșă, pl. mărgináșe

mărginaș, pl. mărginași, f. mărginașă, pl. mărginașe

MĂRGINÁȘ adj., s. 1. adj. v. învecinat. 2. adj. lăturalnic, limitrof, (reg.) mărginos. (Pe un drum ~.) 3. adj. lateral, marginal, periferic. (Un cartier ~.) 4. s., adj. (înv. și reg.) mărginean. (Locuitor, țăran ~.)

MĂRGINAȘ adj., s. 1. adj. învecinat, limitrof, vecin, (reg.) megieș, mejdaș, (înv.) megieșesc, megieșit. (Pe teritoriul ~.) 2. adj. lăturalnic, limitrof, (reg.) mărginos. (Pe un drum ~.) 3. s., adj. (înv. și reg.) mărginean. (Locuitor, țăran ~.)

MĂRGINAȘ, -Ă adj., s. m. 1. Adj. Care se găsește la margine, la extremitate, la periferie ; lăturalnic, limitrof, (învechit, rar) mărginean (2), (regional) mărginos. Luai drumul cel mai lung și mărginaș, spre a studia fisonomia orașului în noaptea ajunului. f (1 888), 19. Întunericul cade așa de liniștit în mijlocul luminii palide care năvălește în valuri pe ferestrele mărginașe. PETICĂ, O. 379. Și locuia acum într-o casă mărginașe, cu odăile întunecoase și respingătoare. C. PETRESCU, Î. II, 127, cf. I, 21, id. A. R. 6. Cînd ieșea singur, bătea locurile mărginașe ori aleele din grădina Vîrnav. CĂLINESCU, E. 408. Era subt poala unui codru de stejar un șleau de soiuri mărginașe și cam pipernicite. CAMIL PETRESCU, O. II, 23. Prin cartierele mărginașe, femeile umblă pe la știutorii de carte. . ., să li se scrie jalbe. PAS, Z. III, 157. Cotind pe uliți mărginașe. . ., ajunseră în cartierul gării. VORNIC, P. 200, cf. V. ROM. iulie 1 954, 250, ib. februarie 1 954, 6. ◊ F i g. Înarmaseră. . . pe cîțiva tineri exaltați, care aveau legături mărginașe cu mișcarea constituțională. CAMIL PETRESCU, O. II, 230. 2. Adj. (Adesea substantivat) (Persoană) care locuiește, care se află, care își are sediul la marginea unui sat, a unui oraș, a unui ținut sau la granița unei țări; (învechit și regional) mărginean (1), (rar) mărginar (I). Să trimită pe căpitan-pașa. . . cu ferman strajnic către toți pașii mărginași. DIONiSiE, C. 190. Înalta Poartă... va opri tot felul de năvăliri a mărginașilor d-a dreapta Dunării în pămîntul Valahiii sau al Moldovii. GT (1 839), 63¹/25. S-a oprit în fața viișoarei unui mărginaș bondoc și-ndesat, care tocmai se spăla pe ochi, de dimineață, la soare, în prispa cramei. CARAGIALE, O. II, 232. Dogarul era încă țăran, așa cum era o mare parte dintre mărginașii Bucureștilor. CAMIL PETRESCU, O. II, 42. Erau mulți tîrgoveți, dar erau și țărani mărginași, cu zăbune peste cămășile cu rîuri roșii. id. ib. III, 217. S-a ivit turcu cu bătaie spre grec, atingîndu-să șî de mărginași Dunării. VÎRCOL, V. 44. 3. Adj. (Despre oi) Care se află la marginea turmei ; spec. (regional) care are năravul de a umbla la marginea turmei (CHEST. V 76/49). O oaie mărginașe se opri, ridică moțul din cîrd, behăi și o luă la goană spre cîrdul strein. PREDA, Î. 143. 4. Adj. (Regional ; în sintagma) Dinte mărginaș (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei patru colți ai calului. De la 6 pînă la 8 luni cresc mărginașii sau colții. DAMÉ, T. 47, cf. TDRG, DR. V, 289. Dinte mărginaș. CADE, cf. ȘĂINEANU, D. U. 5. S. m. (Regional) Paznic de cîmp ; (regional) mărginar (II 2) (Pomîrla-Dorohoi). BL IX, 58. 6. S. m. (Argotic) Cbibiț (la jocul de cărți). GR. S. VII, 118. – Pl.: mărginași, -e. – Margine + suf. -aș.