MĂCINÍȘ, măcinișuri, s. n. (Rar) Măcinare, măcinat¹. ♦ (Concr.) Ceea ce se macină; cerealele duse la moară pentru a fi măcinate. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măcinătură. – Măcina + suf. -iș.

măciniș sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri / E: măcina + -iș] 1-3 Măcinare (1-3). 4 (Fig) Zbucium. 5 Erodare. 6 Sfărâmare. 7 Surpare. 8-9 (Csc) (Cantitate de) cereale duse la moară pentru a fi măcinate Vz vipt. 10 Produs care rezultă în urma măcinării. Si: măcinătură (2). 11 (Reg) Uium.

MĂCINÍȘ, măcinișuri, s. n. Măcinare, măcinat¹. ♦ (Concr.) Ceea ce se macină; cerealele duse la moară pentru a fi măcinate. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măcinătură. – Măcina + suf. -iș.

MĂCINÍȘ, măcinișuri, s. n. Acțiunea de a măcina, măcinare. ♦ Ceea ce se macină; cerealele duse la moară pentru a fi măcinate. Am avut azi mult măciniș. SADOVEANU, O. VIII 65. ♦ Produs rezultat din măcinarea unor cereale. Grișul, urluiala sînt măcinișuri.

MĂCINÍȘ ~uri n. 1) Cereale duse la moară pentru a fi măcinate. 2) Produs obținut după măcinarea cerealelor. /a măcina + suf. ~iș

măciniș n. rezultatul măcinatului.

măciníș n., pl. urĭ (d. macin, ca seceriș d. secer). Acțiunea de a măcina. Lucru măcinat (făină): carele cu măciniș (Sov. 194).

măciníș (rar) s. n., pl. măciníșuri

măciníș s. n., pl. măciníșuri

MĂCINÍȘ s. v. măcinare.

MĂCINIȘ s. măcinare, măcinat, (rar) măcinătură. (~ cerealelor.)

măciníș, măcinișuri, s.n. – Cantitate de porumb sau grâu ce se duce cu umărul la moară; aproximativ 30 kg: „Un bârsănean ducând un măciniș cu mălai la moară în Călinești...” (Lenghel, 1979: 208). – Din măcina (< lat. machinare sau macinare) + suf. -iș (Scriban, DEX, MDA).

măciníș, -uri, s.n. – Cantitate de porumb sau grâu ce se duce cu umărul la moară; aproximativ 30 kg: „Un bârsănean ducând un măciniș cu mălai la moară în Călinești...” (Lenghel 1979: 208). – Din măcina (< lat. machinare sau macinare) + -iș.

MĂCINÍȘ s. m. 1. Măcinat¹, măcinare (1). Cf. ANON. CAR. Pe cînd era vuietul [din moară] mai mare și măcinișul mai înfierbîntat. GANE, ap. TDRG. Toate morile sistematice avînd cel puțin un valț. . . și o capacitate teoretică de măciniș de minimum 1 vagon 24 ore. LEG. EC. PL. 28. 2. (Cu sens colectiv) (Cantitate de) cereale duse la moară pentru a fi măcinate. V. v i p t. Morarul măcina pe oprite și avea destul măciniș acum după secere. SLAVICI, V. P. 19. Moara și ziuă albă și noapte neagră avea măciniș bogat, nu numai din Băiță ci și din satele vecine. F (1 884), 247. Măciniș la moară nu prea era. ib. (1890), 138. Am avut azi mult măciniș. SADOVEANU, O. VIII, 65, cf. REV. CRIT. III, 159. Frate! pornește moara, căci văd că măciniș ai destul! CĂTANĂ, P. B. II, 118. Îl trimite. . . cu un car de măciniș la moară. COM. SAT. V, 110. Lele, cît on măciniș Nu-m umplea capu de griji. BÎRLEA, C. P. 301, cf. ȘEZ. VII, 189. [Moara] umblă fără măciniș. ALR II 6 715/235, cf. 3 986/353. 3. Produse rezultate din măcinarea griului sau a altor cereale ; măcinătură (2); p. e x t. ceea ce rezultă în urma măcinării. Cf. LB. Dochița. . . spăla măciniș de aur la piuăle lui Cornean. AGÎRBICEANU, A. 162. După cum are să fie și măcinișul mai mult sau mai puțin fin. PĂCALĂ, R. 72. Am măcinat paie cu rîșnița și din măciniș am pregătit fiertură. STANCU, D. 126. A lua zeciuiala măcinișului. PAMFILE, I. C. 165, cf. ȘEZ. V, 105. ♦ (Regional) Uium. Nu mai duc la moară la Cacoveanu, că ia prea mult măciniș. Com. din PODENI-TURDA. – Pl.: măcinișuri. Măcina + suf. -iș.