MÂȚIȘÓR, mâțișori, s. m. 1. (Pop.) Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor.

mâțișor sm [At: LB / V: (reg) miț~^[1] / Pl: ~i / E: mâț + -ișor] 1-4 (Pop) Mâț (1-2) (mic) Si: mâțuc (1-4), mățuș (1-4), mâțuț (1-4), mâțăl (1-4). 5-6 (Pop) Pui (de sex masculin) al mâței (1) Si: mâțuc (5-6), mățuș (5-6), mâțuț (5-6), mățăl (5-6). 7 (Bot; pop; mpl) Ament al sălciei, mai rar al stejarului, alunului etc. Si: mâț (9), mâță (51), mâțișoară (7), mâțucă (7), (reg) mâțuș (7). 8 (Pex) Ramură verde și înflorită, mai ales de salcie, care se duce sau se împarte la biserică, în duminica Floriilor Si: stâlpare. 9 (Trs; Mol) Salcie. 10 (Bot; Trs; mpl) Papanași (Trifolium arvense).

MÂȚIȘÓR, mâțișori, s. m. (Pop.) 1. Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor.

MÂȚIȘÓR ~i m. (diminutiv de la mâț) 1) Pui de mâță (în special, de sex masculin). 2) pop. Inflorescență din flori foarte mici dispuse pe un ax, care atârnă pe ramuri ca un ciucure (la nuc, alun, salcie etc.); ament. /mâț + suf. ~ișor

mâțișor m. 1. Mold. puiu de mâță; 2. Bot. spic lung și mlădios la floarea nucului, alunului, sălciei; 3. pl. Tr; trifoiu. [Florile stufoase ale amentaceelor au fost comparate cu părul mătăsos al pisicii; sensul 3 face aluziune la coada animalului].

mățișor sn [At: CANTEMIR, ap. HEM 1838 / Pl: ~oare / E: maț + -ișor] 1-2 (Șhp) Maț (1) (mic) Si: (reg) mățiguș (1-2), mățuc (1-2).

mițișor sn vz mâțișor

MÎȚIȘÓR, mîțișori, s. m. 1. Diminutiv al lui mîț. Un mîțișor pe care-l deprinsese... să steie în mijlocul mesei, pe picioarele de dinapoi. SBIERA, P. 246. 2. (Mai ales la pl.) Spic pufos cu flori de un singur sex (la salcie, stejari, alun etc.). Trăsura trecea pe drumul larg, pe sub sălcii bătrîne pline de mugurii vieții înnoite, mîțișori cenușii și lucioși. SADOVEANU, O. IV 9. Poate scutura-va vîntul mîțișorii vrunei sălcii peste groapa mea. VLAHUȚĂ, O. A. I 43. – Pl. (2) și: (n.) mîțișoare (PAMFILE, M. R. I 268).

mîțișór m. (dim. d. mîț). Est ș. a. Mîț mic. Stîlpare, ramură de salce înflorită (ca fr. chaton, de la chal, mîță), care se ține în mînă la Floriĭ.

mâțișór (pisic mic, plantă) s. m., pl. mâțișóri

mâțișór (zool., bot.) s. m., pl. mâțișóri

mâțișor, -ri.

MÂȚIȘÓR s. v. ament, papanaș, stâlpare.

mîțișor s. v. AMENT. PAPANAȘ. STÎLPARE.