muchie [At: HERODOT (1645), 97 / V: ~che (Pl: muchi, muche) / P: ~chi-e / Pl: ~ii / E: ml *mutila] 1 sf Linie de intersecție a două fețe ale unui corp geometric. 2 sf (îla) În (trei sau patru, cinci etc.) muchii Alcătuit din trei (sau patru, cinci etc.) fețe plane care se intersectează. 3 (Îlav) Pe ~ La limită. 4 sf (Rar; îlav) De pe ~ Dintr-o parte Si: pieziș. 5 sf (Rar; îla) Cioplit în patru ~chii Dichisit. 6 sf Margine (1) a unui lucru, a unei suprafețe. 7 sf Suprafață îngustă care limitează un obiect, o porțiune de teren etc. de jur-împrejur. 8 sf (D. monede; îla) Bătuți pe ~ Cu marginea zimțată. 9 sf (D. o sumă de bani; îal) Din care nu lipsește nimic Si: exact. 10 sf (Îe) A coase pe ~ A împreuna două bucăți de stofa, așezând una peste alta marginile lor și cosându-le cu împunsături mărunte. 11 sf (Reg; îlv) A da peste ~ A tivi. 12 sf (Rar; îe) A nu fi trecut nici pe foaie, nici pe ~ A nu fi băgat în seamă. 13 sf (Îvr) Graniță de țară Si: hotar. 14 sf (Lit) Linie a orizontului. 15 sf (Spc) Margine a patului opusă marginii dinspre perete. 16 sf (Reg; spc) Margine a sobei de gătit opusă marginii dinspre perete. 17 sf (Spc) Margine a palmei dinspre degetul cel mic. 18 sf (Spc) Parte a unor unelte de tăiat, de săpat etc., opusă tăișului Si: (reg) spinare. 19 sf (îla) (Ca sau cât) (de) o ~ (de cuțit sau de topor) Foarte îngust. 20 sf (Îal) Foarte mic. 21 sf (Îe) Pe ~ de cuțit Într-o situație primejdioasă, riscantă. 22 sf (Îae) La limita până la care se poate admite ceva. 23 sfî (Îlav) Cât ai pune pe o ~ de cuțit Foarte puțin. 24 av (Reg; îe) A tăcea ~ A nu scoate nici un cuvânt. 25 sf Lovitură dată cu muchia (17). 26 sf (Reg; spc) Mâner al sfredelului. 27 sf Parte mai înaltă, ascuțită și alungită, a unui munte, a unui deal sau a unei stânci Si: coamă, creastă, creștet, culme, spinare. 28 sf (Pex) Coastă a unui munte sau a unui deal Si: pantă, povârniș. 29 sf (Reg; îs) ~ de pământ (sau de deal) Ridicătură mică de pământ Vz colnic, dâmb, movilă (1). 30 sf (Reg) Brazdă proeminentă, pe mijlocul terenului arat. 31 sf (Reg) Ridicătură de teren care separă o holdă de alta. 32 sf (Reg) Coamă dințată, alcătuită din șindrile, din vârful acoperișului unor case țărănești. 33 sf (Reg) Nicovală.

MÚCHIE, muchii, s. f. (Și în forma muche) 1. Linia de intersecție a două fețe ale unui corp. Cît de clare mi se-nșiră toate din trecut, în minte, Cînd de-a crucii muche rece îmi lipesc tîmpla fierbinte! VLAHUȚĂ, P. 107. La un cerdac ținut în aer de stîlpi de zid în patru muchi, duceau dintr-o lăture niște scări înalte. EMINESCU, N. 51. 2. Margine, dungă a unui lucru. Deodată s-a trezit pe muchia unei prăpăstii. AGÎRBICEANU, S. P. 20. Patru cuie de lemn... sînt bătute pe muchile luntrei. CONTEMPORANUL, IV 42. ◊ Fig. Doi cîni... se iviră în fugă de după muchea depărtată a zării. HOGAȘ, M. N. 185. Muchia palmei = marginea palmei dinspre degetul mic. Cînd eram băiet, stupeam în palma stingă, apoi trînteam cu muchea palmei celeilalte în stupit. CREANGĂ, A. 141. ◊ Expr. Bani bătuți pe muchie = bani în numerar, bani gheață, bani peșin. 3. Partea opusă tăișului unor unelte (ca topor, cuțit, sabie etc.). Mi se părea că merge pe o cale îngustă numai cît o muche de cuțit. HOGAȘ, M. N. 53. Cum puse capul pe perină, adormiră îndată, parcă-i lovise cineva cu muchea în cap. ISPIRESCU, E. 243. Și ți-o rămas nasul gol Cît o muche de topor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 441. ◊ Expr. (Rar) (Ca) de o muchie de cuțit = foarte puțin, puțin de tot. De o muche de cuțit mai trebuia ros lemnul. ȘEZ. II 4. (A fi sau a sta) pe muchie de cuțit = a fi în mare primejdie, a se găsi într-un moment critic. Mereu pe muche de cuțit, mereu la un fir de păr de lucrurile îngrozitoare care cu nici un preț nu trebuiau spuse. DUMITRIU, B. F. 150. 4. Partea cea mai înaltă, ascuțită și alungită a unui munte, a unui deal sau a unei stînci; creastă, creștet, coamă, culme, spinare; p. ext. coasta unui munte sau a unui deal. În depărtare, printre muchi de dealuri, scînteia Moldova ca argintul viu. SADOVEANU, O. I 42. Ne odihnirăm pe muchea muntelui, avînd sub ochi nemărginita întindere. BOLINTINEANU, O. 306. Acum se găsesc De benchetuiesc La valea adîncă, La muchie de stîncă. ALECSANDRI, P. p. 63. – Variantă: múche, muchi, s. f.

MÚCHIE ~i f. 1) Linie de intersecție a două fețe ale unui corp. * Pe ~ la limită. 2) Margine îngustă a unui obiect, a unei suprafețe; cant. * ~a palmei marginea palmei dinspre degetul mic. 3) Partea opusă tăișului la unele instrumente. ~a cuțitului. ◊ A fi (sau a sta, a se afla) pe ~ de cuțit a fi într-o situație critică, periculoasă. 4) Creastă, coamă de deal sau de munte. [G.-D. muchiei; Sil. -chi-e; Var. muche] /Probabil lat. mutila

muchie f. colț, crestătură: 1. dosul unei cărți; 2. marginea sau dunga cuțitului; 3. creștet sau culme de deal. [Cf. lat. MUTILUS, tocit].

muche sf vz muchie

múche f. (d. lat. mútulus îld. mútilus, mutilat, truncheat. Din fem. mútula s’a făcut *mutla, mucia, muche, ca și așchie, veche). Acea parte a cuțituluĭ (toporuluĭ, săbiiĭ) care e opusă ascuțișuluĭ și nu poate tăĭa. Cant, acea parte a uneĭ cărămizĭ, uneĭ lespezĭ, unuĭ dulap care e opusă latuluĭ: cărămida are patru muchĭ. Muchea dealuluĭ, culmea dealuluĭ. Oglindă cu muchĭ, oglindă cu muchile tăĭate în formă de unghĭ obtuz (fr. biseau).

!múchie (-chi-e) s. f., art. múchia (-chi-a), g.-d. art. múchiei; pl. múchii, art. múchiile (-chi-i-)

múchie (sil. -chi-e)/múche s. f., art. múchia (sil. -chi-a)/múchea, g.-d. art. múchiei/múchii; pl. múchii/múchi, art. múchiile (sil. -chi-i-)/múchile

muchie (i-e)

muche, muchea a., muchi pl.

MÚCHIE s. 1. dungă, latură, margine. (~ patului, a cutiei.) 2. v. cant. 3. (TEHN.) (reg.) spinare. (~ unei unelte de tăiat.) 4. v. pantă. 5. v. coamă. 6. v. coamă.

MÚCHIE s. v. nicovală.

MUCHIE s. 1. dungă, latură, margine. (~ patului, a cutiei.) 2. (TEHN.) cant. (~ a unei piese.) 3. (TEHN.) (reg.) spinare. (~ unei unelte de tăiat.) 4. (GEOGR.) clină, coastă, coborîș, costișă, pantă, povîrniș, pripor, repeziș, scoborîș, versant, (rar) prăvălac, prăvăliș, (înv. și reg.) piază, scapăt, (reg.) pieptan, pieptar, piezișea, povîrghie, prăval, prăvălitură, răpăguș, (prin Munt.) aplecuș, (înv.) bair, povîrnitură, (fig.) șold. (~ a unui deal.) 5. (GEOGR.) coamă, creastă, creștet, culme, spinare, sprînceană, (pop.) culmiș. (~ muntelui.) 6. coamă. (~ la un zid.)

muchie s. v. NICOVALĂ.

múche (múchi), s. f. – 1. Colțul unei piese. – 2. Șale, spinare. – 3. Intersecția a două planuri. – 4. Vîrf, culme. – Mr. mucl’e, megl. mucl’ă. Origine îndoielnică. Pare să reprezinte lat. cŭmŭlus, într-o formă *mŭcŭlus, cf. it. mucchio (Cipariu, Archiv., 470; Arch. glott. it., IV) și, prin urmare, ideea de „proeminență” sau „ieșitură”. E posibil ca acest cuvînt să se fi confundat cu mŭtŭlus, „modilion” (Pușcariu 1114; REW 5797; Graur, BL, V, 70; Tiktin; Candrea) și chiar că provine direct din acest ultim cuvînt; fără îndoială, pare să fie vorba de un termen tehnic, care cu greu s-ar fi păstrat în rom. Der. din lat. mŭtĭlus, „schilodit, vătămat” (Candrea-Dens., 1159; Pascu, I, 120) nu este convingătoare. – Der. mucher, s. n. (instrument de îndreptat).

pe muchie de cuțit expr. într-o situație foarte critică; în primejdie; în echilibru precar.