MONOMANÍE, monomanii, s. f. Stare patologică manifestată prin obsesia unui singur gând; idee fixă. – Din fr. monomanie.

monomanie sf [At: BARIȚIU, P. A. III, 100 / Pl: -iz / E: fr monomanie] Stare mintală patologică în care o persoană este obsedată de o singură idee Vz manie (1).

MONOMANÍE, monomanii, s. f. Stare patologică în care bolnavul este obsedat de un singur gând; idee fixă. – Din fr. monomanie.

MONOMANÍE, monomanii, s. f. Stare mintală patologică, în care bolnavul este obsedat de un singur gînd, de o singură preocupare; idee fixă. În străinătate dorul de a primi vești de acasă devine o monomanie. ALEXANDRI, la CADE.

MONOMANÍE s.f. Stare patologică manifestată prin obsesia unei singure idei. ♦ Pasiune, manie exclusivă. [Gen. -iei. / < fr. monomanie, cf. gr. monos – unic, mania – nebunie].

MONOMANÍE s. f. stare patologică manifestată prin obsesia unei singure idei. (< fr. monomanie)

MONOMANÍE ~i f. Manie a unui singur gând; idee fixă. /<fr. monomanie

monomanie f. nebunie caracterizată prin o preocupațiune unică.

*monomaníe f. (mano- și manie). Nebunie care se manifestă într’un singur punct, ca, de ex., mania persecuțiuniĭ.

monomaníe s. f., art. monomanía, g.-d. art. monomaníei; pl. monomaníi, art. monomaníile

monomaníe s. f. → manie

MONOMANÍE s. v. idee fixă.

MONOMANIE s. (MED.) manie, obsesie, psihoză, idee fixă.