molitvelnic sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 196/11 / V: ~enic, (reg) ~ifte~, ~tevnic, ~tfe~, ~tfenic, (înv) ~tăvnic, ~tăvnig / Pl: ~ice / E: slv молитвьникъ] Carte de ritual în biserica ortodoxă, care conține rânduiala celor „șapte taine” și molitve (1) Si: (rar) rugăciunar.

MOLITVÉLNIC, molitvelnice, s. n. (Și în forma molitfelnic) Carte de rugăciuni în cultul bisericii creștine ortodoxe. Mă reped devale la chilie să iau molitfelnicul. GALACTION, O. I 253. Cere-n grab-un molitfelnic și începe a-l citi. PANN, P. V. I 65. – Variantă: molitfélnic s. n.

MOLITVÉLNIC ~ce n. Carte de rugăciuni. /<sl. molitviniku

molitfelnic sn vz molitvelnic

molitfelnic n. carte de rugăciuni. [Serb. MOLITVENIK].

moliftélnic și (vechĭ) molitvélnic n., pl. e (vsl. molĭtvínikŭ, bg. sîrb. molitvenik). Carte care cuprinde molifte și alte rugăcĭunĭ (botezurĭ, aghezme) pe care le citește preutu în popor. – Sin. cu efhologhiŭ.

molitvélnic s. n., pl. molitvélnice

molitvélnic s. n., pl. molitvélnice

MOLITVÉLNIC s. (BIS.) (rar) rugăciunar, trebnic, (înv.) evhologhion.

MOLITVELNIC s. (BIS.) (rar) rugăciunar, trebnic, (înv.) evhologhion.

molitvélnic, molitvelnice s. n. Carte bisericească de slujbă pentru preot, cuprinzând rânduiala sfintelor Taine și a ierurgiilor bisericești, precum și rugăciuni și slujbe pentru diferite momente, obiecte și trebuințe din viața creștinului și a bisericii; evhologhiu, trebnic. [Var. moliftélnic, molitfélnic s. n.] – Din sl. molitvinikŭ.

MOLITVÉLNIC (MOLITVÉNIC, MOLITFÉLNIC) (< sl.) s. n. (În ritualul ortodox) Carte în care sunt cuprinse orânduielile și rugăciunile prescrise pentru conferirea sfintelor taine și a altor rânduieli bisericești, de sfințire și de binefacere; trebnic. Cel mai vechi m. cunoscut în Țările Române este cel tipărit la Târgoviște în 1545 de Dimitrie Liubcevici. În 1568, Coresi a tipărit „Molitvenicul rumânesc”, ca anexă a „Cazaniei”.