molimă sf [At: CR (1829), 102¹/30 / V: (înv) ~lefmă, ~lemă, ~levmă, ~levnă, ~ivmă / Pl: ~me, ~mi / E: ngr μόλεμμα] 1 Boală cu caracter epidemic, la oameni și la animale Si: (pop) boleșniță, boleznă, (reg) boliște Vz epidemie, epizootie. 2 (Prc; reg) Pestă bovină. 3 (Pex) Boală care atinge un mare număr de plante.

MÓLIMĂ, molime, s. f. Boală contagioasă la oameni sau la animale; epidemie, epizootie, boliște. Nu era lucru să nu fie întors, bătut, sucit, șlefuit ca și cum ar fi trecut vreo molimă prin casă. ANGHEL, PR. 5. ◊ (La plante) Molima, care a mîncat viile oamenilor, a ros și via... lui Miliarezi. STANCU, D. 53. Acolo, la Cotnari, am fost de mult la culesul viilor, pe cînd încă nu dăduse molima filoxerei. SADOVEANU, O. VII 233. ◊ Fig. Și a început, în zilele cele mai întunecoase... molima fugilor. DUMITRIU, V. L. 57.

MÓLIMĂ ~e f. Boală contagioasă cu tendință de extindere rapidă. /<ngr. mólema

mòlimă f. boală contagioasă, epidemie. [Gr. mod. MÓLEMA].

mólimă f., pl. ĭ și e (ngr. mólemma, vgr. mólymma și mólysma, pată, spurcăcĭune, d. molýno, spurc). Epidemie, boleșniță. – Și mólevmă și mólivmă (după ngr. molévo, molipsesc).

molefmă sf vz molimă

molemă sf vz molimă

molivmă sf vz molimă

mólimă s. f., g.-d. art. mólimei; pl. mólime

mólimă s. f., g.-d. art. mólimei; pl. mólime

molimă, pl. molime

MÓLIMĂ s. 1. v. epidemie. 2. v. epizootie.

MOLIMĂ s. 1. (MED.) epidemie, (pop.) boleaznă, boleșniță, (înv. și reg.) moarte, (reg.) boliște, (înv.) contagiune. (~ printre copii.) 2. (MED. VET.) epizootie, (pop.) boleaznă, boleșniță, (reg.) boliște. (~ printre cornute.)

mólimă (mólime), s. f. – Epidemie, contagiune. – Mr. molimă. Ngr. μόλεμμα (Tiktin; Gáldi 211). – Der. molimos, adj. (contagios); molipsi, vb. (a contamina), din ngr. μολεύω, aorist μολέψω, cf. bg. molepsa (Conev 93), mr. mulipsire; molipseală, s. f. (contaminare); molipsitor, adj. (contagios).