MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

molfăi vt [At: LB / Pzi: molfăi, ~esc / E: fo] 1 (C. i. alimente) A mesteca¹ (1) cu greutate, din cauza lipsei dinților Si: a mozoli, a morfoli. 2 (Pex) A mânca, mestecând îndelung Si: a mozoli, a morfoli. 3 (C. i. un lucru necomestibil) A învârti prin gură, a roade în dinți Si: a mozoli. 4 (Pex) A rosti, a spune ceva articulând în mod nedeslușit, confuz Si: a bolborosi, a îngăima.

MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

MOLFĂÍ, mólfăi și molfăiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mai ales despre persoane fără dinți) A mesteca (un aliment) cu gingiile și cu limba; p. ext. a mînca încet, alene, fără poftă, greu. Prindea să molfăie bucățile de mălai și pîne. CAMILAR, N. II 135. Somnul cade ca plumbul pe pleoape, în vreme ce gura molfăie încă dumicatul de pîine. PAS, L. I 170. Moș Bodrîngă, șezînd cucuiet pe niște buci și molfăind la pere uscate. CREANGĂ, A. 97. ◊ Absol. Savantul profesor muia pesmeți în ceai și molfăia melancolic. C. PETRESCU, C. V. 190. În gingini molfăiește, neavînd nici un dinte în gură. NEGRUZZI, S. II 304. ♦ A mesteca, a învîrti ceva între buze și între dinți. Tovarășul merse un timp alături molfăind inseparabilul rest de trabuc. C. PETRESCU, C. V. 267. 2. Fig. A vorbi nedeslușit, a îngăima, a bîlbîi. Tanti... dădea din cap și molfăia în gingii vorbe neînțelese. DUMITRU, B. F. 56. Vreo babă.. molfăind întîmplările măhălălei. CONTEMPORANUL, VII 482.

A MOLFĂÍ mólfăi 1. tranz. 1) A mesteca în gură cu salivă, fără a mușca cu dinții; a mozoli; a morfoli. 2) (alimente) A mesteca cu greu în gură, numai cu gingiile și cu limba din cauza lipsei dinților; a morfoli. 2. intranz. 1) A mânca, scoțând un zgomot (urât) în timpul mestecării alimentelor în gură; a clefăi. 2) fam. A vorbi neclar, pronunțând nedeslușit cuvintele; a morfoli. /Onomat.

molfăì v. a mesteca încet ca babele cari n ’au dinți: molfăind la pere uscate CR. [Onomatopee ce exprimă sgomotul fălcilor când mestecă].

mólfăĭ și -ĭésc v. intr. (var. din mufluĭesc și morfolesc. Cp. și cu rus. mĕámlitĭ, a molfăi. Bern. 2, 75). Mestec mereŭ avînd mîncare în gură orĭ nu, cum fac maĭ ales bătrîniĭ fără dințĭ. V. tr. Neavînd ce să lucrez, molfăĭam toată ziŭa mere uscate. – Și mórfăĭ (Munt. vest) morfăind fire de ĭarbă și de costreĭ (VR. 1913, 7-8, 52).

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăí vb., ind. prez. 1 sg. mólfăi, 3 sg. și pl. mólfăie/molfăiéște, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mólfăie/molfăiáscă

molfăi (ind. prez. 3 sg. și pl. molfăie)

MOLFĂÍ vb. 1. v. plescăi. 2. a morfoli, a mozoli, (rar) a morfologi, (reg.) a folfăi, a moscoli. (~ prin gură mâncarea.) 3. v. bombăni.

MOLFĂI vb. 1. a clefăi, a plescăi, (rar) a clefeti, (reg.) a ciofăi, a murseca, a plescăni. (~ cînd mănîncă.) 2. a morfoli, a mozoli, (rar) a morfologi, (reg.) a folfăi, a moscoli. (~ prin gură mîncarea.) 3. a bălmăji, a bîigui, a bîrîi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a gîngăvi, a îndruga, a îngăima, a îngîna, a mîrîi, a mormăi, a murmura, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pîtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?)

molfăí (molfăiésc, molfăít), vb. – A clefăi, a morfoli. – Var. morfăi, molfeca. Creație expresivă, cf. var. lui morfoli, fonfăi, fîlfîi, corfoși. Der. din sl. mlŭriti „a se frămînta” (Cihac, II, 202) este improbabilă. – Der. molfă, s. f. (tumoare), prin încrucișare cu bolfă; molfăit, s. n. (clefăială).