mocancă sf [At: MARIAN, NA. 407 / Pl: ~ce / E: mocan¹ + -că] 1 Femeie originară dintr-o regiune de munte, în special din Transilvania Si: (reg) mocăniță, munteancă (1). 2-3 (Soție sau) fiică de mocan¹ (1). 4-5 (Reg) Mocănească (13-14). 6 (Arg; iuz) Bancnotă de 500 de lei, cu chipul unei țărănci pe una dintre fețe, în circulație pe teritoriul țării noastre în prima jumătate a sec. XX Si: (arg) mocăncuță (7), țărancă, țărăncuță.

MOCÁNCĂ, mocance, s. f. 1. Soție sau fiică de mocan; femeie originară din Transilvania. Întind mîinile spre cănile pe care le aduce pe o tavă mare de lemn mocanca, nevasta cîrciumarului. STANCU, D. 133. 2. (La sg. art.) Numele unui dans popular. În toiul sîrbei, chindiei, mocancei, cînd tinerii. jucau de rupeau pămîntul. ȘEZ. XII 31.

MOCÁNCĂ, mocance, s.f. Nume dat femeilor din regiunile muntoase (în special ale Transilvaniei).

MOCÁNCĂ ~ce f. 1) Locuitoare din regiunile muntoase, mai ales din Transilvania; mocăniță. 2) Soție sau fiică a mocanului; mocăniță. /mocan + suf. ~că

mocáncă s. f., g.-d. art. mocáncei; pl. mocánce

mocáncă s. f., g.-d. art. mocáncei; pl. mocánce

MOCÁNCĂ s. 1. (reg.) mocăniță, munteancă. (~ din Țara Bârsei.) 2. (art.) mocăneasca (art.). (Dansul popular numit ~.)

MOCÁNCĂ s. v. țărancă, țărăncuță.

MOCANCĂ s. 1. (reg.) mocăniță, munteancă (~ din Țara Bîrsei.) 2. (art.) mocăneasca (art.). (Dansul popular numit ~.)

mocancă s. v. ȚĂRANCĂ. ȚĂRĂNCUȚĂ.