MOÁȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Rămășițe mumificate din corpul unei persoane considerate sfinte^[1]; p. ext. veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). ♦ P. gener. Corp mumificat; mumie. ♦ Fig. Vestigii prețioase ale trecutului. – Din sl. mošti. corectată

moaște sfp [At: MOXA, 381/7 / V: (înv) ~tie (Pl: moștii), moaște sf moști sfp / E: slv мошти] 1-2 (Rel) (Rămășiță din) corpul unei persoane considerată sfântă. 3 (Pex) Veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei persoane sfinte, și căreia i se atribuie puteri supranaturale. 4 (Rar; îe) A avea rude printre ~ A fi de neam mare. 5 Relicvă. 6 (Pgn) Corp mumificat Si: mumie, (reg) moștină³. 7 (Îe) A se preface în ~ A se mumifica. 8 (Fig; îae) A se usca. 9 (Fig; îae) A se atrofia.

MOÁȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Rămășițele mumificate din corpul unei persoane considerate sfinte^[1]; p. ext. veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). ♦ P. gener. Corp mumificat; mumie. ♦ (Fig.) Rămășițele scumpe ale trecutului. – Din sl. mošti.

MOÁȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Oseminte mumificate, bucăți din veșminte sau obiecte ale unei persoane considerate ca sfîntă și cărora li se atribuie puteri supranaturale. Tot ce rămăsese fostei capitale din antica-i strălucire era sicriul cu moaștele unui sînt. Ioan cel Nou – așa-i zicea pe nume. HASDEU, I. V. 34. Am la piept o cruciuliță Cu lemn sfînt, cu moaște sfinte. ALECSANDRI, P. A. 44. ◊ (Rar, la sg.) Bătrînul sărută ca pe-o moaște Pămîntul ce tresare și care-l recunoaște. ALECSANDRI, P. III 296. ◊ Expr. A păstra ceva ca pe niște moaște = a păstra cu mare grijă. ♦ Fig. Rămășițe ale trecutului, demne de respect. [Munții] văzură cum coboară Pe cărări de plai ciobanii... Cu căciula lor de oaie Și cu sarica pe umăr, A trecutului vii moaște Peste care vremea crește. TOPÎRCEANU, B. 22.

MOÁȘTE f. pl. 1) (în religia creștină) Rămășiță (oseminte, resturi de îmbrăcăminte sau alte obiecte) aparținând unei persoane considerate ca sfântă; relicvă. 2) fig. poet. Obiect (rămas de la o persoană iubită sau de la un om de vază) păstrat ca o amintire scumpă; relicvă; vestigiu. /<sl. mošti

moaște f. pl. rămășițele sfinților: moaștele sfântului Dumitru. [Slav. MÕȘTI, puteri (după puterea miraculoasă a moaștelor)].

moáște (oa dift.) f. pl. (vsl. bg. mošti, „puterĭ” și „moaște”, după credința că moaștele aŭ o putere supranaturală. V. moștean). Trup sfînt neputrezit. V. relichie.

moști sfp vz moaște

!moáște s. f. pl.

moáște s. f., pl. moáște

MOÁȘTE s. pl. 1. v. mumie. 2. relicve (pl.), vestigii (pl.), (înv.) rămășițe (pl.).

MOAȘTE s. pl. 1. mumie, (reg.) moștină. 2. relicve (pl.), vestigii (pl.), (înv.) rămășițe (pl.).

moáște s. f. pl. – Relicve. – Megl. moaste. Sl. mošti (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 199; Berneker, II, 70; Conev 112), cf. bg., sb., rus. mošti.

moaște s. f. pl. (intl.) cadavru.