MINORITÁTE, minorități, s. f. 1. Partea (cea) mai puțin numeroasă a membrilor unei colectivități. ◊ Loc. adv. În minoritate = în inferioritate numerică. 2. (În sintagma) Minoritate națională = grup de oameni de aceeași limbă și etnie, care se deosebesc de cele ale majorității locuitorilor unui stat. 3. (Jur.) Minorat. – Din fr. minorité, lat. minoritas, -atis, germ. Minorität.

minoritate sf [At: NEGRUZZI, S. I, 160 / Pl: ~tăți / E: fr minorité, lat minoritas, -atis, ger Minoritat] 1 (Jur) Minorat. 2 Număr mai mic, parte mai puțin numeroasă de membri ai unei colectivități. 3 (Îlav, în legătură cu „a se afla”, „a fi”, „a rămâne”, rar „a sta” etc.) În ~ În număr prea mic pentru a-și impune punctul de vedere. 4 (Îs) ~ națională Grup de oameni de aceeași limbă și origine care locuiește pe teritoriul unui stat național.

MINORITÁTE, minorități, s. f. 1. Partea (cea) mai puțin numeroasă, numărul (cel) mai mic de ființe sau de lucruri dintr-o colectivitate. ◊ Loc. adv. În minoritate = în inferioritate numerică. 2. (În sintagma) Minoritate națională = grup de oameni de aceeași limbă și origine care locuiește pe teritoriul unui stat național. 3. (Jur.) Minorat. – Din fr. minorité, lat. minoritas, -atis, germ. Minorität.

MINORITÁTE, minorități, s. f. 1. Partea (cea) mai mică sau numărul (cel) mai mic de ființe sau de lucruri dintr-o colectivitate împărțită în două; cei mai puțini, cele mai puține. ♦ (Mai ales determinat de «națională») Populație de naționalitate diferită și în număr mai mic față de națiunea de bază a unui stat. Limba romînă devine un mijloc de comunicare nu numai între romîni și celelalte minorități naționale, ci și între ele înseși, de la una la alta. IORDAN, L. R. 19. ◊ Loc. adv. (Construit cu verbele «a fi», «a se afla», «a cădea» etc.) În minoritate = în număr (mai) mic; în inferioritate numerică. 2. (Franțuzism învechit) Minorat. Salutînd pre doamna Ruxanda de regentă în vremea minorității fiului ei, proclamară pre Bogdan de domn. NEGRUZZI, S. I 160.

MINORITÁTE s.f. 1. Partea (cea) mai mică dintr-o colectivitate împărțită în două; cei mai puțini la număr. 2. (Jur.) Minorat. [Cf. fr. minorité, lat. minoritas, germ. Minorität].

MINORITÁTE s. f. 1. partea (cea) mai mică dintr-o colectivitate. ♦ în ~ = în inferioritate numerică. 2. (jur.) minorat. (< fr. minorité, lat. minoritas, germ. Minorität)

MINORITÁTE ~ăți f. Partea cea mai mică a unei colectivități sau a unei colecții de obiecte. * În ~ în inferioritate numerică. ~ națională grup de oameni de aceeași origine și limbă, care locuiește pe teritoriul unui stat național. /<fr. minorité, lat. minoritas, ~atis, germ. Minorität

minoritate f. 1. număr mic, în opozițiune cu majoritate; 2. partea cea mai puțin numeroasă intr’un corp legiuitor; 3. populațiune de altă origină etnică decât majoritatea locuitorilor: minoritățile din România; 4. minorat.

*minoritáte f. (lat. minóritas, -átis). Minorat. Partea cea maĭ puțin numeroasă într’o țară, într’un parlament (în opoz. cu majoritate). Deputat din minoritate, din opozițiune.

minoritáte s. f., g.-d. art. minoritắții; pl. minoritắți

minoritáte s. f., g.-d. art. minorității; pl. minorități

MINORITÁTE s. 1. v. minorat. 2. minoritate națională = etnici (pl.), naționalitate conlocuitoare.

MINORITATE s. 1. (JUR.) minorat. (~ unei persoane.) 2. minoritate națională = naționalitate conlocuitoare.

Minoritate ≠ majoritate