MÍNIM¹, minimuri, s. n. Minimum (2). ◊ Minim de trai = cantitate de bunuri și de servicii strict necesare întreținerii vieții unei persoane sau a unei familii, la un anumit grad de dezvoltare a societății. – Din minimum, prin apropiere de minim².

minim¹ sn [At: REBREANU, R. I, 251 / Pl: (rar) ~uri / E: minimum, pad minim] 1 (Rar) Minimum (2). 2 (Îs) ~ de trai Cantitate de bunuri strict necesare întreținerii vieții unei persoane sau a unei familii.

MÍNIM¹, minimuri, s. n. Minimum (2). ◊ Minim de trai = cantitate de bunuri și de servicii strict necesare întreținerii vieții unei persoane sau a unei familii, la un anumit grad de dezvoltare a societății. – Din minimum, prin apropiere de minim².^[1]

MÍNIM¹, minimuri, s. n. (Și în forma minimum) Limita inferioară în ceea ce privește cantitatea, intensitatea, valoarea etc., sub care nu se poate coborî sau nu este necesar să se coboare. Nu știu ce să fac să nu mă mai îngraș... Am redus la minimum mîncarea C. PETRESCU, C. V. 207. [Caragiale] era dramaturg născut. În «Momente» e un minimum de expunere. Încolo totul e dialogat. IBRĂILEANU, S. 60. ◊ Minim de trai = sumă de bani, salariu, venit foarte mic, care de-abia acoperă cheltuielile absolut indispensabile pentru trai. ♦ Valoarea cea mai mică pe care o poate lua sau pe care e permis să o ia o mărime variabilă. – Variantă: mínimum s. n.

MÍNIM s.n. Limită inferioară în ceea ce privește cantitatea, calitatea etc. [Pl. -uri, var. minimum s.n. / < fr., lat. minimum].

MÍNIM, -Ă I. adj. cel mai mic (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); foarte mic; minimal. II. s. f. 1. valoarea cea mai mică, într-un interval, a unei variabile sau funcții. ◊ centru de joasă presiune atmosferică. 2. categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. III. s. n. minimum (2). ♦ ~ de trai = venitul necesar pentru satisfacerea nevoilor elementare de consum ale unei persoane sau familii. (< fr. minime, lat. minimus)

MÍNIM² ~uri n. Valoare inferioară a unei mărimi variabile; limită inferioară; minimum. /Din minimum^[1]

*mínim, -ă adj. (lat. minimus, superlativu d. parvus, mic. V. minor). Foarte mic, cel maĭ mic: o sumă minimă, cantitatea minimă e de un litru pe oră. S. n., pl. e. Cel maĭ jos grad, cea maĭ mică intensitate, extensiune saŭ cantitate considerată ca limită: minimu ĭuțeliĭ, pedepseĭ, prețuluĭ. Ca adv. se întrebuințează latinu minimum [n. d. minimus], cel puțin: o temperatură de minimum 8 grade deasupra luĭ zero, o pedeapsă de minimum zece anĭ. Se zice și ca s. n. fără pl. un maximum de pedeapsă. – Și minimal (germ. minimal). V. maxim.

MÍNIMUM s. n. v. minim¹.

mínim² s. n., pl. mínimuri

mínim s. n., pl. mínimuri

minim (subst.)

minim, minimul a.

MÍNIM s. v. minimum.

MINIM s. minimum.