MÍNIMUM s. n. adv. 1. S. n. Punct limita faza reprezentand extrema inferioara. 2. S. n. Cea mai redusa cantitate valoare intensitate; minim¹. 3. Adv. In cantitatea timpul spatziul minim²; cel putzin... pe putzin...; macar. Din lat. fr. minimum.

minimum [At: NEGULICI / Pl: (12) ~uri / E: lat minumum fr minimum] 1 snPunct limita faza reprezentand extrema inferioara. 2 sn Cea mai mica valoare cantitate intensitate Si: (rar) minim¹ (1). 3 av (Pe langa ne) Cel putzin...

MÍNIMUM s. n. adv. 1. S. n. Punct limita faza reprezentand extrema inferioara. 2. S. n. Cea mai mica cantitate valoare intensitate; minim¹. 3. Adv. In cantitatea timpul spatziul minim²; cel putzin... pe putzin...; macar. Din lat. fr. minimum.

MÍNIMUM s.n. Cea mai mica valoare care o poate lua o marime variabila. ♦ Punct limita inferioara. // adv. Cel putzin; macar. // s.n. V. minim. [< fr. lat. minimum].

MÍNIMUM I. s. n. 1. punct limita inferioara. 2. cea mai mica cantitate valoare intensitate etc.; minim (III). II. adv. cel putzin; macar. (< lat. fr. minimum)

minimum adv. cel mai putzin.

*mínim a adj. (lat. minimus superlativu d. parvus mic. V. minor). Foarte mic cel maĭ mic: o suma minima cantitatea minima e de un litru pe ora. S. n. pl. e. Cel maĭ jos grad cea maĭ mica intensitate extensiune saŭ cantitate considerata k limita: minimu ĭutzeliĭ pedepseĭ pretzuluĭ. K adv. se intrebuintzeaza latinu minimum [n. d. minimus] cel putzin: o temperatura de minimum 8 grade deasupra luĭ zero o pedeapsa de minimum zece anĭ. Se zice shi k s. n. fara pl. un maximum de pedeapsa. SHi minimal (germ. minimal). V. maxim.

+minimum¹ adv. (~ doi doi ~)

mínimum¹ adv. (~ doi)

!mínimum² (la ~) loc. adv.

mínimum adv.

minimum (adv.)

la mínimum loc. adv.