merinde sf [At: ANTIM, P. 135 / V: (reg) ~rindă, ~dine / Pl:~nzi, (reg) ~duri, ~nzuri / E: ml merenda] 1 (Pop) Hrană rece pe care o ia cineva cu sine când pleacă la drum sau la lucru. 2 (Pgn) Hrană. 3 (Reg; pex) Nume generic dat alimentelor și ustensilelor care servesc la prepararea mâncării sau la mâncat, pe care mireasa le aduce drept zestre în casa soțului. 4-5 (Rar) Masă¹ (32-33).

MERÍNDE, merinde, s. f. (Mai ales la pl.) Hrană rece pe care o ia cineva cînd pleacă la drum sau la lucru; p. ext. provizii de alimente; mîncare. Șeile cu poclăzile, pentru căluții cei pagi, erau gata, cu trăistile cu merinde aninate de boturi. SADOVEANU, B. 105. A fost nevoit să-și ieie tălpășița spre Humulești lăsînd toate merindele sale în stăpînirea noastră. CREANGĂ, A. 102. Cîrd de fete și neveste de la sat aduc merinde. ALECSANDRI, P. A. 121.

MERÍNDE ~ f. pl. Hrană rece luată la lucru sau la drum. /<lat. merenda

merinde f. pl proviziuni de drum. [Lat. MERENDA, mâncare între prânz și cină: românește cu sensul generalizat].

merínde f. pl. (lat. merénda, prînz, d. merére, a merita, a cîștiga; it. merenda, ojină, prînz intermediar între amează și seară; pv. merendo, vfr. marende, sp. merienda. D. rom. vine ung. meringya, rut. merinde, slovac merenda). Proviziunĭ, mîncare luată pe drum. – În Trans. și Mold. nord e fem. sing. (ca încălțăminte): purtînd merindea luĭ săracă (VR. 1911, 8, 222). – P. pl., cp cu colindă.

merindă sf vz merinde

merínde s. f., art. meríndea, g.-d. art. meríndei; pl. merínde

merínde s. f., art. meríndea, g.-d. art. meríndei; pl. merínde

MERÍNDE s. pl. v. aliment, hrană, mâncare.

merinde s. pl. v. ALIMENT. HRANĂ. MÎNCARE.

meríndă (merínde), s. f. – Provizii. – Var. merinde. Megl., mr. mirinde „ora de gustare”, istr. merinde. Lat. merenda (Pușcariu 1059; Candrea-Dens., 1081; REW 5521), cf. it. merenda, prov. merendo, sp. merienda. – Der. merindare, s. f. (pînză, șervet în care se aduc proviziile); merinzar, s. m. (furnizor). Cf. megl. mirindz, mirindari „a lua o gustare; a se odihni”. – Din rom. provin rut. merendja, merendaty, pol. dialectal mierenda, mierend(z)ać (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 403; Berneker, II, 37), și mag. meringya (Edelspacher 19).

merínde, s.f., pl. – Provizii, hrană rece, pe care o ia cineva când pleacă la drum. – Lat. merenda „gustare de după-amiază” (Pușcariu, CDDE, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA). Cuvânt rom. > ucr. merendá, pol. dial. mierynda, slov. merinda (Miklosich, Candrea, Berneker, cf. DER), magh. meringya (Edelspacher, cf. DER).

merínde, s.f., pl. – Provizii, hrană rece, pe care o ia cineva când pleacă la drum. – Lat. merenda „gustare de după-amiază”; Cuvânt rom. preluat în ucr. (merendá), pol. (mierynda), slovacă (merinda), magh. (meringya).