masculin, ~ă [At: HELIADE, PARALELISM, II, 7 / Pl: ~i, ~e / E: fr masculin, lat masculinus] 1 a (Îoc feminin) De sex bărbătesc. 2 a (Pex) Care este propriu indivizilor de sex bărbătesc Si: bărbătesc. 3 a Alcătuit din bărbați. 4 a De bărbați. 6 sn, a (Șîs gen ~) (Gen gramatical) care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi sunt socotite tot masculine (1). 7 a (Grm) Care aparține genului masculin. 8 a (Bot) Mascul (4). 9 a (D. versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. 10 sna Masculinitate (1).

MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. Propriu masculului, bărbatului; bărbătesc. ◊ (Gram.) Gen masculin = formă pe care o ia substantivul denumind o ființă bărbătească sau un lucru considerat de sex bărbătesc; prin analogie cu substantivul, prezintă diferențe după gen și pronumele, articolul, adjectivul (participiul) și numeralul. Sînt de genul masculin substantivele nume de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care prin tradiție și prin analogie cu cele dintîi sînt socotite tot ca masculine. GRAM. ROM. I 126.

MASCULÍN, -Ă adj. 1. De mascul; bărbătesc. ◊ Gen masculin = formă pe care o ia un cuvânt (substantiv, pronume etc.) pentru a denumi o ființă sau un lucru considerat de sex bărbătesc sau care este în legătură cu un astfel de nume. 2. (Despre rime) Care rimează pe ultima silabă accentuată. [Cf. fr. masculin, lat. masculinus].

MASCULÍN, -Ă adj. 1. de mascul; propriu bărbatului, bărbătesc. ♦ gen ~ (și s. n.) = gen gramatical care cuprinde nume de ființe sau de lucruri de sex bărbătesc. 2. (despre rime) cu accent pe ultima silabă. (< fr. masculin, lat. masculinus)

MASCULÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de mascul; propriu masculului. * Gen ~ gen gramatical care cuprinde ființele de gen bărbătesc și numele de obiecte considerate prin tradiție ca făcând parte din această categorie. 2) (despre substantive, adjective etc.) Care ține de genul bărbătesc; propriu genului bărbătesc. 3) (despre rime, versuri) Care are accent pe ultima silabă. /<lat. masculinus, fr. masculin

masculin a. 1. ce ține de bărbați: sex masculin; 2. Gram. bărbătesc sau considerat ca atare: gen masculin.

*masculín, -ă adj. (lat. masculinus, d. másculus, mascul, masculin, dim. d. mas, maris. V. mascur). Bărbătesc. Gram. Cuvânt de genu masculin, care are o formă considerată ca bărbătească, ca stîlp față de coloană (f.) orĭ pod (n.). V. viril.

!masculin² s. n., (forme) pl. masculine

masculín¹ adj. m., pl. masculíni; f. masculínă, pl. masculíne

*masculín² s. n.

masculín adj. m., pl. masculíni; f. sg. masculínă, pl. masculíne

MASCULÍN adj. 1. v. bărbătesc. 2. bărbătesc, mascul. (Flori ~.)

MASCULIN adj. 1. bărbătesc, viril. (Caractere ~.) 2. bărbătesc, mascul. (Flori ~.)

Masculin ≠ feminin

MASCULÍN, -Ă adj. (cf. fr. masculin, lat. masculinus): în sintagma gen masculin (v.).

MASCULÍN, -Ă adj. 1. (În opoziție cu feminin) De sex bărbătesc; p. e x t. care este propriu indivizilor de sex bărbătesc; bărbătesc. Cf. NEGULICI, MAT. MEDIC. 45, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Cezar primește întreaga putere pentru sine și pentru descendenții săi masculini. MAIORESCU, CR. III, 103. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. Dubla întîlnire de scrimă România-Polonia (echipe feminine și masculine). SCÎNTEIA, 1960, nr. 4830, cf. 4 850. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care prin tradiție sau prin analogie cu cele dintîi sînt socotite tot masculine (1). Cf. HELIADE, PARALELISM, II, 7, IORDAN, L. R. A. 52, L. ROM. 1 953, nr. 2, 28. În multe limbi animatul s-a separat în masculin și feminin, iar inanimatul a devenit neutru. GRAUR, I. L. 147. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Pluralul oricărui substantiv sau adjectiv masculin românesc s-a format cu ajutorul desinenței -i. GRAUR, I. L. 147. ** (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime ; p. e x t. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată.Au toate rimele masculine, adică se isprăvesc toate în iambi puri. IBRĂILEANU, S. L. 176. În cazul aplicării unei rime masculine, versul de 10 silabe se reduce însă la 9 silabe, L. ROM. 1 959, nr. 2, 62. - Pl.: masculini, -e. – Din fr. masculin, lat. masculinus.