MALIȚIÓS, -OÁSĂ, malițioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Răutăcios, caustic. [Pr.: -ți-os] – Din fr. malicieux, lat. malitiosus.

malițios, ~oasă a [At: ȚICHINDEAL, F. 280/18 / V: (înv) ~icios / P: ~ți-os / Pl: ~oși, ~oase / E: fr malicieux, lat malitiosus] (Liv; d. oameni și d. firea sau manifestările lor) Răutăcios.

MALIȚIÓS, -OÁSĂ, malițioși, -oase, adj. (Livr.; adesea adverbial) Răutăcios, caustic. [Pr.: -ti-os] – Din fr. malicieux, lat. malitiosus.

MALIȚIÓS, -OÁSĂ, malițioși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Răutăcios, caustic, pornit spre fapte și glume răutăcioase. Nadina ascultă întîi cu o seriozitate prefăcută și malițioasă. REBREANU, R. II 100. O curiozitate malițioasă m-a hotărît să vizitez pe Timotin. IBRĂILEANU, A. 130. ◊ (Adverbial) Aș fi curios... urmă el puțin malițios, să cunosc podurile de piatră pe care le aveți aruncate peste rîuri. SADOVEANU, Z. C. 23.

MALIȚIÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Răutăcios, mușcător, caustic. [Pron. -ți-os. / cf. lat. malitiosus, fr. malicieux].

MALIȚIÓS, -OÁSĂ adj. răutăcios, mușcător, caustic. (< fr. malicieux, lat. malitiosus)

MALIȚIÓS ~oásă (~óși, ~oáse) Care posedă maliție; înclinat spre rău; răutăcios; caustic. [Sil. -ți-os] /<fr. malicieux, lat. malitiosus

malițios a. plin de maliție.

*malițiós, -oásă adj. (lat. malitiosus). Răutăcĭos. Adv. În mod malițios: a zîmbi malițios.

malițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. malițióși; f. malițioásă, pl. malițioáse

malițiós adj. m. (sil. -ți-os), pl. malițióși; f. sg. malițioásă, pl. malițioáse

malițios.

MALIȚIÓS adj. v. răutăcios, sarcastic.

malițios adj. v. RĂUTĂCIOS. SARCASTIC.

Malițios ≠ mărinimos

MALIȚIÓS, -OÁSĂ adj. (Livresc, despre oameni și despre firea sau manifestările lor) Răutăcios, caustic. E învățat... cu nărav, îndărătnic, malițios, viclean și cu răutate. ȚICHINDEAL, F. 280/18. Rugară pe Antonia să caute în maliciosul său cap o viclenie. HELIADE, D. J. 68/19, cf. PONTBRIANT, D. Va să zică nu știi nimic?.. . – Nimic de tot, adaose Păturică, cu o privire malițioasă. FILIMON, O. I, 129. Un critic malițios ar putea, la prima vedere, s-o reprezinte ca un rezultat al neștiinței și al neglijenței capilor armatei celei biruite. HASDEU, I. V. 89. O curiozitate malițioasă m-a hotărît să vizitez pe Timotin. IBRĂILEANU, A. 130. Nadina ascultă întîi cu o seriozitate prefăcută și malițioasă. REBREANU, R. II, 100. Mai veniți pe la noi, cînd treceți prin București, se simți dator să-i invite, fără intenție malițioasă, studentul. C. PETRESCU, Î. II, 221. În ochii aceia simpatici, Naum păru că surprinde două sântei malițioase. SADOVEANU, O. IX, 161. Așa ești d-ta, cocoană Aglae, malițioasă. CĂLINESCU, E. O. I, 20, cf. 71, id. S. 46. E malițios de felul lui. CAMIL PETRESCU, O. I, 402. În cazul proverbelor. . . , [Neculce] ține, uneori, să adauge, cu o ironie ușor malițioasă, îndreptată contra celor vizați de dînsul, că sînt „cuvinte proaste”, care trebuie crezute totuși. VARLAAM-SADOVEANU, 112. * (Adverbial) Ei, tinere, se vede că mă părăsești, zise el malițios. AGÎRBICEANU, L. T. 291. Aș fi curios, prințule, urmă el puțin malițios, să cunosc podurile de piatră pe care le aveți aruncate peste rîuri. SADOVEANU, Z. C. 23. Scoase din buzunar o hîrtie și citi, malițios, decretul. PAS, Z. IV, 189. Pop îl încunoștințase malițios că s-au tocmit mari avocați care vor intra în acțiune, să-l apere pe Drugan. STANCU, R. A. V, 12. - Pronunțat: -ți-os. – Pl.: malițioși, -oase. – Și: (învechit) maliciós, -oasă adj. – Din fr. malicieux. – Cf. lat. malitiosus.