măngălău sn [At: (a. 1821) IORGA, S. D. XXI, 415 / V: mangalău (Pl: mangalauă), man~, mangarl~, ~gărl~, ~gul~, mângal~, mân~ (Pl: mângalauă) / Pl: ~laie / E: mg mángolό] 1 (Reg) Bucată dreptunghiulară de lemn cu una dintre suprafețe brăzdată de șanțuri, cu care se calcă rufele de pânză groasă înfășurate în prealabil pe un sul de lemn Si: mângălitor, mânjălău¹. 2 (Mol; Buc) Scândură dreptunghiulară, cu suprafața brăzdată de șanțuri, pe care se freacă rufele la spălat Si: (reg) maglă¹, mânjălău, zolitor. 3 (Reg) Mai² (7). 4 (Trs; Mol) Tăvălug folosit în lucrările agriole. 5 (Reg; îf măngălău) Mistrie. 6 (Reg) Organ genital al calului.

MĂNGĂLẮU, măngălaie, s. n. (Regional) Obiect lung, dreptunghiular, de lemn sau de metal, cu suprafața ondulată, pe care se freacă rufele la spălat și cu care se netezesc, la țară, rufele groase, înfășurate în prealabil pe un sul de lemn. Cămășile i-am spalat... Cu măngălău le-am calcat. SEVASTOS, C. 143. – Variante: mînjălău s. n.

măngălắŭ n., pl. ăĭe, máglă și mî́glă f., pl.e (ung. mángoló, mângorló, pol. magla [de unde vine rom. maglă]; mrus. magelĭ, germ. mangel, mlat. manga, mangana, vfr. mangoneau, praștie: it. mángano, praștie, măngălăŭ; ngr. mánganon, măngălăŭ, d. vgr. mágganon, balistă pe cilindri. V. mangealîc, minghinea). Nord. O bucată de lemn crestat orĭ de tablă de zinc undulată de care se freacă rufele la spălat (Șez. 36, 12). Un aparat compus din doŭă sulurĭ de lemn care, supt apăsarea unei greutățĭ, netezește rufele puse pe o masă (înlocuit azĭ cu feru de călcat).

măngărlău sn vz măngălău

măngulău sn vz măngălău

mângalău sn vz mângălău

mângălău sn vz măngălău

MÎNJĂLĂU s. n. v. măngălău.

mângălău n. lemn crestat de netezit pânzeturi, postavuri. [Ung. MANGOLÓ].

2) mî́glă, V. măngălăŭ.

măngălắu (reg.) s. n., art. măngălắul; pl. măngăláie

măngălău s. n., art. măngălăul; pl. măngăláie

MĂNGĂLĂU s. (reg.) maglă, mânjălău, zolitor. (~ pentru frecatul rufelor.)

MĂNGĂLĂU s. v. tăvălug, vălătuc.

*MĂNGĂLĂU s. (reg.) maglă, mînjălău, zolitor. (~ pentru frecatul rufelor.)

măngălău s. v. TĂVĂLUG. VĂLĂTUC.

măngălắu (-láie), s. n. – 1. Sul, tăvălug. – 2. Fălțuitor. Mag. mángalló (Philippide, Principii, 4; Cihac, II, 514; Gáldi, Dict., 143). În Trans., Mold. și Bucov. – Der. măngălui, vb. (a călca rufe).

MĂNGĂLĂU s. n. 1. (Transilv., Bucov., Mold.) Bucată dreptunghiulară de lemn cu una dintre suprafețe brăzdată de șanțuri, cu care se calcă rufele de pînză groasă (înfășurate în prealabil pe un sul de lemn). 1 măngălău di călcat strai (a. 1 821). IORGA, S. D. XXI, 415, cf. LB, LM, GHEȚIE, R. M., TDRG, ȘĂINEANU, D. U. Cu măngălău le-am calcat. SEVASTOS, C. 143, cf. com. MARIAN, com. din PIATRA NEAMȚ, ALR II 3 386/53, 260, 279, 284, 316, 334, 353, 365. ♦ (Mold., Bucov.) Scîndură dreptunghiulară, cu suprafața brăzdată de șanțuri, pe care se freacă rufele la spălat; (regional) maglă¹, mînjălău, zolitor. Cf. ȘEZ. III, 70, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, A V 15, 18, VI 4, 26, IX 1. ♦ (Regional) Mai ² (II 1). Com. din BRAȘOV. 2. (Transilv., Mold.) Tăvălug (folosit în lucrările agricole). Cf. CABA, SĂL. 99, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ALR SN I h 26, ALRM SN I h 12, A I 13, 22, 26, 31, 35. 3. (Regional, în forma mîngalău) Mistrie (Roșia-Beiuș). ALR II/I h 241/310. 4. (Pe teritoriul fostului județ Someș) Organul genital al calului. DR. V, 312. – Pl.: măngălaie. – Și: măngărlău (BL II, 59), măngulău (A I 35), mangălău (ALR II 3 386/353, ALR SN I h 26, A I 13, 22), mangalău (ALR II 3 386/353, ALR SN I h 26/810, ALRM SN I h 12, A I 13 ; pl. mangalauă A I 22), mangarlău (ALR II 3 386/260), mîngălău (GHEȚIE, R. M., ȘĂINEANU, D. U., com. MARIAN, ALR II 3 386/53, ALR SN I h 26, A I 26, 31, IX 1), mîngălău (CABA, SĂL. 99, com. din PIATRA NEAMȚ, com. din STRAJA ȘÍ MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR SN I h 26: pl. mîngalauă ALR ii 3 386/279, 284, 316, 334, 353, 365, ALR SN I h 26) s. n. - Din magh. mángoló.