LĂNȚÚG, lănțuguri, s. n. (Pop.) Lanț (1); lănțișor. [Var.: lănțúc, lanțúg s. n.] – Din ucr. lancuh.

lănțug sn [At: VARLAAM, C. 208 / V: (reg) lan~, lanțuh, lanțuv, (îrg) ~uh, (îvr) ~uv / Pl: ~uri și ~uge / E: ucr ланцух, pn lańcuch] 1-9 (Pfm; înv) Lanț (1, 8-10, 25-29). 10 (Reg) Căpăstru al teicii de la moară. 11 (Reg) Curea cu care se leagă clopotul. 12-23 (Asr; șhp) Lănțișor (1-12). 24 (Ban) Laț¹ (1) din păr de cal, pentru prins păsări.

LĂNȚÚG s. n. v. lanțug.

lănțúg n., pl. urĭ și e (rus. dial. lancúg, pol. rut. lancuh, d. germ. *lannzug, șiru lanțuluĭ. Bern. V. lanț). Lanț de legat un cîne, o poartă. – În jud. Olt lắnțuș, în Bz. lănțic. Vechĭ lanțug, pl. je; lanțuh, pl. șe; dim. lanțujel, pl. e.

LANȚÚG s. n. v. lănțug.

LĂNȚÚC s. n. v. lănțug.

lanțug sn vz lănțug

lanțuh sn vz lănțug

lanțuv sn vz lănțug

lănțuc sn [At: ARDELEANU, D. 67 / Pl: ~uri / E: lanț + -uc] 1-12 (Rar; șhp) Lănțișor (1-12).

lănțuh sn vz lănțug

LANȚÚG, lanțuguri, s. n. (Pop.) Lanț (1); lănțișor. [Var.: lănțúc, lănțúg s. n.] – Din ucr. lancuh.

LANȚÚG, lanțuguri, s. n. 1. Lănțișor (1). Cîinii trăgeau de lanțuguri, neliniștiți. SADOVEANU, O. III 360. Un urs legat cu lanțug de-un stîlp. ALECSANDRI, T. 1296. 2. Lănțișor (2). Înfășurîndu-și în pripă pe după gît lanțugul de aur. SADOVEANU, O. VII 46. – Variantă: lănțúc (PORUMBACU, P. 63, ARDELEANU, D. 67) s. n.

LANȚÚG ~uri n. pop. Lanț mare folosit în gospodărie pentru a lega animalele, la fântâni etc. /<ucr. lancuh

lanțug n. 1. lanț mare: poarta cu lanțuguri o lega POP.; 2. lănțișor; lănțuge de aur. [Rus. dial. LANȚUGŬ].

lanțúg, -úh, -ujél, V. lănțug.

lănțúg s. n., pl. lănțúguri

lănțúg s. n., pl. lănțúguri

lănțug.

LANȚÚG s. v. lanț, lănțișor.

lanțug s. v. LANȚ. LĂNȚIȘOR.