LANȚÚG, lanțuguri, s. n. 1. Lănțișor (1). Cîinii trăgeau de lanțuguri, neliniștiți. SADOVEANU, O. III 360. Un urs legat cu lanțug de-un stîlp. ALECSANDRI, T. 1296. 2. Lănțișor (2). Înfășurîndu-și în pripă pe după gît lanțugul de aur. SADOVEANU, O. VII 46. – Variantă: lănțúc (PORUMBACU, P. 63, ARDELEANU, D. 67) s. n.