luptător, ~oare [At: DEX / Pl: ~i, ~oare / E: luptă + -ător] 1-4 smf, a (Persoană) care (se) luptă (1-2) Si: combatant, militant, (rar) luptaș (1-2). 5 sm Sportiv care practică luptele libere sau clasice. 6-7 smf, a (Fig) (Persoană) care depune eforturi fizice și intelectuale pentru a realiza ceva. 8-9 smf, a (Pex) (Persoană) care nu se dă bătută.

LUPTĂTÓR, -OÁRE, luptători, -oare, s. m. și f. Cel care (se) luptă. Logica luptătorului e condiționată de scopul pe care-l urmărește. IBRĂILEANU, SP. CR. 98. Nimic nu-i mai de rîs ca plînsul În ochii unui luptător. COȘBUC, P. I 194. ♦ (Sport) Atlet care practică luptele (1).

LUPTĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care luptă; om care se află în luptă; combatant. ~ pentru pace. 2) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). ~ de categorie grea. /a lupta + suf. ~ător

luptător m. cel ce se luptă.

luptătór, -oáre adj. și s. Care se luptă. V. campion.

luptătór s. m., pl. luptătóri

luptătór s. m., pl. luptătóri

LUPTĂTÓR s. (MIL.) 1. războinic, (reg.) luptaș, (înv.) boinic, războitor, săgar. (~ încercat în bătălii.) 2. v. combatant.

LUPTĂTOR s. (MIL.) 1. războinic, (reg.) luptaș, (înv.) boinic, războitor, săgar. (~ încercat în bătălii.) 2. combatant. (Asociația foștilor ~i.)