LINGOÁRE s. f. (Înv. și pop.) Febră tifoidă. [Var.: lungoáre, lângoáre s. f.] – Lat. languor, -oris.

lingoare sf [At: PSALT. HUR. 24^r8 / V: (reg) lân~, lun~ / Pl: ~ori / E: ml languor, -oris] 1 (Înv; îf lângoare) Boală. 2 (Înv; îf lângoare) Suferință. 3 (Înv; îf lângoare) Durere. 4 (Îvr) Frică. 5 (Îrg; șîs ~ neagră, ~ nebună, ~ rea, ~ tifoasă) Boli febrile grave, infecțioase și epidemice, ca tifosul exantematic, febra tifoidă etc. 6 Stare patologică specifică acestor boli. 7 (Pop) Om ticălos Si: (pop) jigodie, tigoare. 8 (Pop) Om leneș Si: (pop) tigoare. 9 (Pop) Om slab și neputincios Si: prăpădit, (pop) tigoare. 10 (îe; îf lungoare) Parcă e sculat după ~ Se spune despre un om foarte slab. 11 (Bot; reg; șîc floare-de-~, iarbă-de-~, rădăcină-de-~) Gălbenele (Lysimachia vulgaris). 12-13 (Bot; reg) Osul-iepurelui (Ononis hircina și Ononis spinosa). 14 (Pop) Moleșeală. 15 (Pop) Apatie. 16 (Pop) Melancolie.

LINGOÁRE s. f. (Pop.) Febră tifoidă. [Var.: lungoáre, lângoáre s. f.] – Lat. languor, -oris.

LINGOÁRE s. f. Febră tifoidă. Era Melente... înalt, slab, cu fața galbenă parc-ar fi fost bolnav de lingoare. REBREANU, R. I 236. De moarte creștinească voi toți aici muriți! De friguri de lingoare voi pe saltea pieriți. BOLINTINEANU, O. 143. Nouă boale ș-o lingoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 265. – Variante: lungoáre (CONTEMPORANUL, IV 391, ȚICHINDEAL, F. 102, BIBICESCU, P. P. 50), lîngoáre (COȘBUC, P. II 177, NEGRUZZI, S. I 159) s. f.

LINGOÁRE f. pop. Boală contagioasă provocată de bacilul tific și transmisă prin apa de băut, prin fructe și legume nespălate etc., care se manifestă prin febră mare, tulburări intestinale etc.; febră tifoidă. [G.-D. lingorii; Var. lângoare] /<lat. languor, ~oris

lingoáre, V. lîngoare.

lângoare sf vz lingoare

lungoare sf vz lingoare

LÎNGOÁRE s. f. v. lingoare.

lângoare f. numele popular al tifosului. [Vechiu-rom. lângoare, boală în genere = lat. LANGUOREM: cu sensul restrâns în limba modernă la o boală contagioasă].

lungoare f. pop. lângoare (considerată de popor ca o boală îndelungată): buruiană de lungoare.

*langurós, -oásă adj. (fr. langoureux, d. langueur, care vine d. lat. languor, de unde vine și rom. lungoare). Galeș, plin de ĭubire: privirĭ languroase. Adv. A te uĭta languros.

lîngoáre, lungoáre și lingoáre f., pl. orĭ (lat. lánguor, -óris, lîncezeală. V. lînced). Frigurĭ tifoide, tifos abdominal, o boală de care zacĭ (lîncezeștĭ) mult timp. V. tifoid.

lungoáre, V. lîngoare.

!lingoare (boală; febră tifoidă; tifos etc.) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lingorii; pl. lingori

lingoáre/lângoáre (febră tifoidă) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lingórii/lângórii

lingoáre/lângoáre s. f., g.-d. art. lingórii/lângórii

lingoare

lângoáre v. lingoáre

lângoáre s. f., pl. lângóri

LINGOÁRE s. v. febră tifoidă, tifos.

lingoare s. v. FEBRĂ TIFOIDĂ. TIFOS.

lingoare s. v. AFECȚIUNE. BOALĂ. MALADIE.

LÂNGOÁRE s. v. afecțiune, boală, maladie.

MINTA LÂNGÓRII s. v. izma broaștei, menta broaștei.

minta lingorii s. v. IZMA BROAȘTEI. MENTA BROAȘTEI.

lîngoáre (lângóri), s. f. – 1. Boală, suferință. – 2. Tifos, febră tifoidă. – Var. lingoare, lungoare. Mr. lîngoare, lungoare, megl. lăngoare. Lat. languōrem (Pușcariu 980; Candrea-Dens., 1001; REW 4891; DAR), păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 169). Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 189. Este cuvînt comun (ALR, I, 111); var. se explică prin încrucișare cu lingere sau cu lung. Cf. și lînced. – Der. lînguros, adj. (bolnăvicios, slab), dublet al neol. languros, adj. (galeș), din fr. langoureux. Lînji, vb. (a lîncezi), cuvînt rar, pe care Pușcariu 982 îl crede der. de la un lat. *languῑre, pare să rezulte dintr-o confuzie cu tînji. Lungurică, s. f. (plantă, Galeopsis Tetrahit), stă în loc de *lîngurică (Tiktin).

lingoáre, (lungoare, lângoare), s.f. – (înv.; med.) Tifos; febră tifoidă: „Deie-ți bunul Dumnezău / Nouă boale și lingoare” (Bârlea, 1924, II: 25); „Să-i cumpere lecușoare / Că-i beteagă de lungoare” (Bilțiu, 1990: 388). – Lat. languor, -oris „slăbiciune; boală; oboseală; moleșeală”; păstrat numai în rom. (Scriban; Rosetti, cf. DER; DEX, MDA); forma moștenită direct este lângoare, lungoare, influențată de lung (lângoarea era o boală de lungă durată), iar lingoare a luat naștere probabil sub influența lui linge, tot prin etimologie populară (Frățilă).

lingoáre, (lungoare, lângoare), s.f. – (med.) Febră tifoidă: „Deie-ți bunul Dumnezău / Nouă boale și lingoare” (Bârlea 1924 II: 25). – Lat. languor, -oris „slăbiciune; boală; oboseală; moleșeală”; păstrat numai în rom. (Rosetti cf. DER).

lângoáre, s.f. – v. lingoare („febră tifoidă”).

lungoáre, s.f. – v. lingoare („febră tifoidă”).

lungoáre, s.n. – (med.) Tifos; febră tifoidă (ALR 1969: 156): „Să-i cumpere lecușoare / Că-i beteagă de lungoare” (Bilțiu 1990: 388). – Din lingoare (< lat. languor, -oris).