lavabou sn [At: IORGA, P. A. I, 21 / V: lavabo / Pl: ~ri / E: fr lavabo] 1 Încăpere utilată cu una sau mai multe chiuvete și cu alte instalații sanitare, servind ca spălător comun. 2 Lavoar. 3 Chiuvetă.

LAVABÓU, lavabouri, s. n. Încăpere în cămine, internate etc., în care se află o serie de chiuvete și alte instalații sanitare și care servește ca spălător comun. Trebuia să fii cu ochii pe ceas... să fugi înapoi și s-o ții [lista de mîncare] sub nasul șefului de lavabou. PAS, Z. I 269. ♦ Mobilă prevăzută cu cele necesare pentru toaletă. Odaia din fund, cu două ferestruici spre curte, un pat de tablă, un lavabou, o masă rotundă... era a lui Titu. REBREANU, R. I 27. ♦ (Rar) Chiuvetă.

LAVABÓU s.n. Lavoar. ♦ (Rar) Chiuvetă. ♦ Spălător comun cu chiuvete (în căzărmi, internate etc.). [< fr. lavabo].

LAVABÓU s. n. 1. lavoar. ◊ chiuvetă de perete. 2. spălător comun cu chiuvete (în căzărmi, internate etc.). (< fr. lavabo)

LAVABÓU ~ri n. 1) Spălător comun (în cămine și internate) prevăzut cu mai multe chiuvete și cu alte instalații sanitare. 2) Recipient conectat la o sursă de apă și dotat cu un canal de evacuare, care servește la spălatul oamenilor; chiuvetă; lavoar. /<fr. lavabo

lavabo sn vz lavabou

*lavabó și lavoár n., pl. e (fr. lavabo, mobila la care te spelĭ și lavoir, locu unde spală femeile la rîŭ). Barb. Spălător (mobila saŭ camera).

lavabóu s. n., art. lavabóul; pl. lavabóuri

lavabóu s. n., art. lavabóul; pl. lavabóuri

lavabou

LAVABÓU s. v. chiuvetă.

LAVABOU s. chiuvetă, lavoar, (astăzi rar) toaletă. (~ pentru spălat.)