japiță sf [At: DAMÉ, T. / V: jabghi~, jaghi~, jamp~, janchi~, jănghi~, jânghi~, jea~, jimbi~, joa~ / Pl: ~țe / E: bg жабица] 1 (Reg) Bucată de lemn îndoit sau de fier deasupra proțapului, formând scobitura în care se prinde jugul^[1]. 2 (Pfm) Nemernic. corectată

JÁPIȚĂ, japițe, s. f. Bucată de lemn sau de fier îndoit, așezat deasupra proțapului și formînd scobitura în care se prinde jugul.

JÁPIȚĂ, japițe, s. f. Bucată de lemn sau de fier îndoit, așezat deasupra proțapului și formând scobitura în care se prinde jugul. – Bg. žabica „broscuță”.

japiță f. bucată de lemn de d’asupra proțapului în care se pune jugul. [Origină necunoscută].

jápiță (vest) și jámpiță (est) f., pl. e (cp. cu germ. zug, șir, alaĭ, trăsură, și spitze, vîrf, și cu bg. žabica, broscuță). Adausu de deasupra proțapuluĭ pin care trece ciocîlteu și care ține jugu. – (Forma jap- în rev. I Crg. 3, 89 și Răsadu 1, 30).

jabghiță sf vz japiță

jaghiță sf vz japiță

jampiță sf vz japiță^1[1]

janchiță sn vz japiță

jănghiță sf vz japiță

jânghiță sf vz japiță

jeapiță sf vz japiță

jimbiță sf vz japiță

joapiță sf vz japiță

jámpiță V. japiță.

jápiță s. f., g.-d. art. jápiței; pl. jápițe

jápiță s. f., g.-d. art. jápiței; pl. jápițe

JÁPIȚĂ s. (TEHN.) cătușă, (reg.) proțăpel. (~ la jug.)

JAPIȚĂ s. (TEHN.) cătușă, (reg.) proțăpel. (~ la jug.)

JÁPIȚĂ (< bg.) s. f. 1. Piesă de lemn sau de fier montată deasupra părții din față a proțapului, pentru a permite articularea jugului cu proțapul. 2. (Peior.) Persoană fără caracter.