opțiuni
  • info

13 definiții pentru iz (s.n.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IZ, izuri, s. n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. – Din magh. íz.

IZ, izuri, s. n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. – Din magh. íz.

iz sn [At: I. IONESCU, C. 194/22 / V: iuz / Pl: ~uri / E: mg iz] 1 Miros deosebit, plăcut, al mâncării, băuturii. 2 Aromă particulară. 3 Gust neplăcut. 4 Miros neplăcut.

IZ, izuri, s. n. Miros deosebit; aromă particulară. Era mică, slabă, cam negricioasă, și purta în crețurile veșmintelor iz de salcie și păpuriș. GALAN, Z. R. 44. Trase în nări izurile primăverii. CAMILAR, TEM. 5. Adia dinspre uncheșul meu un iz de urdă și de bărbat sănătos. SADOVEANU, N. F. 151. ◊ Fig. Cîntece cu un iz patriarhal, idilic sau pastoral. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/1. ♦ Miros (și gust) neplăcut. Vin cu iz de mucegai.

IZ ~uri n. Miros (sau gust) specific, de obicei neplăcut. ~ de mucegai. /<ung. íz

IZ s.n. (Mold.) Miros sau gust (neplăcut). De va fi vinul oțățit . . . sau alt iz avînd, să nu îndrăznești a sluji. AMÎ, 19r. Etimologie: magh. íz. Cf. apuțit, apuțitură, diug (2).

iz n. gust particular. [Ung. IZ].

iz n., pl. urĭ (ung. iz). Est. Gust orĭ miros răŭ particular pe lîngă cel principal: acest vin e bun, dar are un iz.

iuz sn vz iz

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

iz s. n., pl. ízuri

iz s. n., pl. ízuri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

IZ s. (reg.) șmag. (Mâncarea a căpătat ~.)

IZ s. (reg.) șmag. (Mîncarea a căpătat ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

iz (ízuri), s. n. – Miros și gust particular. Mag. iz (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sau mai probabil tc. iz „urmă” (Bogrea, Dacor., IV, 826). – Der. izi, vb. (a mirosi).

Intrare: iz (s.n.)
iz1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iz
  • izul
  • izu‑
plural
  • izuri
  • izurile
genitiv-dativ singular
  • iz
  • izului
plural
  • izuri
  • izurilor
vocativ singular —
plural —
iuz
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

iz, izurisubstantiv neutru

  • 1. Miros deosebit, specific, aromă particulară. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: aromă miros
    • format_quote Era mică, slabă, cam negricioasă, și purta în crețurile veșmintelor iz de salcie și păpuriș. GALAN, Z. R. 44. DLRLC
    • format_quote Trase în nări izurile primăverii. CAMILAR, TEM. 5. DLRLC
    • format_quote Adia dinspre uncheșul meu un iz de urdă și de bărbat sănătos. SADOVEANU, N. F. 151. DLRLC
    • format_quote figurat Cîntece cu un iz patriarhal, idilic sau pastoral. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/1. DLRLC
    • 1.1. prin specializare Miros (și gust) neplăcut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: șmag
      • format_quote Vin cu iz de mucegai. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.