ITÁLIC, -Ă, italici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține Italiei antice, privitor la Italia antică. 2. Adj., s. f. (Literă) cu caractere cursive. – Din fr. italique, lat. italicus.

italic, ~ă [At: CARAGIALE, M. 137 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr italique, lat italicus] 1 a Care aparține Italiei antice. 2 a Privitor la Italia antică. 3-6 a Italian (6-9). 7-8 sf, a (Tip) (Literă) cursivă.

ITÁLIC, -Ă, italici, -ce, adj. 1. Care aparține Italiei antice, privitor la Italia antică. 2. (Despre caractere tipografice; și substantivat, f.) Cursiv. – Din fr. italique, lat. italicus.

ITÁLIC, -Ă, italici, -e, adj. 1. Din (sau care privește) Italia veche. Popoare italice. ♦ Care ține de Italia. Peninsula italică. 2. (Despre caractere tipografice) Cursiv. Fel de fel de scriituri – engleze, italice, gotice... ronde. CARAGIALE, M. 137. ◊ (Substantivat, f. pl.) Text tipărit cu italice.

ITÁLIC, -Ă adj. 1. Care ține de Italia antică. 2. (Poligr.; despre caractere tipografice) Cursiv. [< fr. italique].

ITÁLIC, -Ă adj. 1. referitor la Italia antică. 2. (despre caractere tipografice; și s. f.) cursiv. (< fr. italique, lat. italicus)

ITÁLIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de Italia antică; propriu Italiei antice. /<fr. italique, lat. italicus

italic a. ce ține de Italia antică: popoare italice.

*itálic, -ă adj. (lat. italicus). Italienesc (vorbind de Italia din timpu Romanilor). Litere italice, cursive.

italice f. pl. alt nume dat literelor cursive.

itálic adj. m., pl. itálici; f. itálică, pl. itálice

itálic adj. m., pl. itálici; f. sg. itálică, pl. itálice

ITÁLIC adj. v. cursiv.

ITALIC adj. cursiv, (înv.) curent. (Caracter ~ de literă.)

ITÁLIC, -Ă adj. (< fr. italique): în sintagmele grup italic și limbă italică (v.).

ITALICĂ sau APENINICĂ, Peninsula ~ peninsulă în S Europei, între mările Tireniană, Ionică și Adriatică, mărginită la N de C. Padului; 149 mii km². Străbătută de la NV spre SE de M-ții Apenini. Climă mediteraneană. Formează o mare parte a terit. Italiei.