opțiuni
  • info

9 definiții pentru isprăvit (s.n.)

Explicative DEX

ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi.

ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi.

isprăvit1 sn [At: GOLESCU, Î. 65 / Pl: ~uri / E: isprăvi] 1 Corectare. 2 (Înv) Izbândă. 3-11 Isprăvire (3-11). 12 (Îlav) Pe ~te Pe sfârșite.

ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfîrșit. Vreau să știu, să știu sfîrșitul!... Spuneți cum e isprăvitul? COȘBUC, P. I 181. Începerea a fieșcăruia lucru este înjumătățirea isprăvitului. GOLESCU, Î. 93. ◊ Loc. adj. Pe isprăvite = aproape de sfîrșit, pe sfîrșite. Tutunul îi era pe isprăvite. REBREANU, I. 36. – Formă gramaticală: (în loc. adj.) isprăvite.

isprăvit n. sfârșit: isprăvitul mesei.

isprăvit n., pl. urĭ. Vest. Sfîrșit: pe la isprăvitu prînzuluĭ.

Ortografice DOOM

isprăvít s. n.

isprăvít s. n.

Relaționale

ISPRĂVÍT s. v. terminare.

ISPRĂVIT s. isprăvire, încheiere, sfîrșire, sfîrșit, terminare, terminat, (pop.) gătare, istovire, mîntuire, (înv.) săvîrșire. (~ tuturor treburilor.)

Intrare: isprăvit (s.n.)
isprăvit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • isprăvit
  • isprăvitul
  • isprăvitu‑
plural
  • isprăvituri
  • isprăviturile
genitiv-dativ singular
  • isprăvit
  • isprăvitului
plural
  • isprăvituri
  • isprăviturilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

isprăvit, isprăviturisubstantiv neutru

etimologie:
  • vezi isprăvi DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.