isnaf [At: (a. 1783) URICARIUL II, 43 / V: izn~, (înv) esn~ / Pl: ~uri (1), ~i (2-3) / E: tc esnaf] (Înv) 1 sn Breaslă. 2 sm Breslaș. 3 sm Persoană care este cea mai importantă dintr-o familie.

ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf.

ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Învechit) Corporație, breaslă. Populațiunea orașelor se compunea de meseriași și neguțători, împărțiți în isnafuri sau corporații. GHICA, S. A. 36. Ciocoiul... porunci să adune pe toți boierii din amîndouă județele, toate isnafurile și pe opincari. FILIMON, C. 293. ♦ Grup de meseriași avînd aceeași profesie. Ca în balada meșterului Manole, un isnaf de meșteri mari băteau țăruși, întindeau sforile. ANGHEL-IOSIF, C. L. 53. 2. Membru al unei corporații; breslaș. Cum a descălecat, a dat calul în primirea argaților și a intrat în circiumă, unde mai erau și alți isnafi. CARAGIALE, O. III 43. Jucau soitarii pentru petrecerea isnafilor. id. ib. 49. – Variantă: iznáf (C. PETRESCU, A. R. 10) s. n.

ISNÁF² ~i m. înv. Membru al unei asociații de muncitori cu aceeași meserie; breslaș. /<turc. esnaf

isnáf și esnáf n., pl. urĭ (turc. ar. esnaf). Vechĭ. Corporațiune, breaslă. Breslaș, meseriaș. – Și iznaf.

isnáf¹ (breslaș) (înv.) s. m., pl. isnáfi

isnáf (breslaș) s. m., pl. isnáfi

ISNÁF s. v. breaslă, breslaș, corporație, tagmă.

isnaf s. v. BREASLĂ. BRESLAȘ. CORPORAȚIE. TAGMĂ.