înfățișare sf [At: CONACHI, P. 286 / V: (Mol) ~țoș~ / Pl: ~șări / E: înfățișa] 1 Prezentare în fața cuiva (1). 2 (Jur; înv) Punere față în față a inculpatului cu cel care-l învinuiește (2). 3 (Jur) Prezentare a unei persoane citate în fața unei autorități judiciare, a unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală. 4 (Jur) Dezbatere în fața unei instanțe. 5 Descriere cu ajutorul cuvintelor, al culorilor etc. Si: reprezentare, zugrăvire. 6 (Jur) Termen de judecată. 7 (Ccr) Aspect sub care se prezintă un lucru sau o ființă Si: chip, configurație.

ÎNFĂȚIȘÁRE, înfățișări, s. f. I. Acțiunea de a (se) înfățișa și rezultatul ei. 1. Prezentare, descriere, arătare. Înfățișarea veridică și concretă din punct de vedere istoric a realității în dezvoltarea ei revoluționară și educarea oamenilor muncii în spiritul socialismului sînt indisolubil legate de priceperea artistului de a alege fapte vii, esențiale, tipice. V. ROM. mai 1953, 206. 2. (Jur.) Prezentare în fața unei autorități judiciare (în special în fața unei instanțe de judecată) în urma unei citări sau a unei invitații; (concretizat) dezbatere în fața unei instanțe. Cînd veniră împricinații la înfățișare... ISPIRESCU, L. 277. ♦ Termen de judecată. A cîta înfățișare este? II. (Concretizat) Felul în care ni se arată un lucru sau o ființă; aspect, aparență, exterior. Avea mai mult înfățișarea unui lucru de artă decît a unui cal de ham. HOGAȘ, M. N. 10. Harap-Alb... are o înfățișare mult mai plăcută. CREANGĂ, P. 210. O frumoasă și sălbatică înfățișare are șesul lung care pornește de la Buhalnița și se pierde dincolo de satul Hangu. RUSSO, O. 104. – Variantă: înfățoșáre (BART, S. M. 45) s. f.

înfățișáre s. f. (arg. studențesc) Examen ◊ „Mâine am ultima și cea mai grea înfățișare din anul ăsta.” (C. Lupu în LL 3/72 p. 350)

ÎNFĂȚIȘÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNFĂȚIȘA și A SE ÎNFĂȚIȘA. 2) Fel în care se înfățișează cineva sau ceva; aspect. Parcă a căpătat altă ~. 3) jur. Prezentare în fața unui organ judiciar. ~area lui la proces. /v. a (se) înfățișa

înfățișare f. 1. (re)prezentațiune; 2. comparițiune; 3. aparență, aspect.

înfățișáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a saŭ de a te înfățișa. Aspect, față, formă. Comparațiune, prezentare la judecată.

înfățișa [At: (a. 1814) URICARIUL, II, 5 / V: (Mol) ~țoșa, (cscj) ~țoși / Pzi: ~șez / E: în- + fățiș] 1-2 vtr A (se) arăta cuiva ; Si: a (se) prezenta. 3 vr (Ccr; jur) A se prezenta în fața unei instanțe. 4 vt (Jur; înv) A pune față în față pe inculpat cu cel ce-l învinuiește Si: a confrunta. 5 vt A descrie ceva sau pe cineva cu ajutorul cuvintelor, al culorilor etc. Si: a reprezenta, a zugrăvi. 6 vr (Îvp) A-și imagina.

înfățoșa v vz înfățișa

înfățoșare sf vz înfățișare

ÎNFĂȚIȘÁ, înfățișez, vb. I. 1. Refl. (Despre persoane; urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. «la», uneori exprimate printr-un adverb) A se prezenta în fața cuiva (de obicei a unui superior sau a unei autorități). Trimiteau un flăcău sau altul cu pușca să vîneze pentru ei, ca să aibă cu ce se-nfățișa acasă. PAS, Z. I 208. A doua zi se înfățișă la împăratul. ISPIRESCU, L. 22. Niște boieri, sosind acum, cer voie să se înfățișeze la măria-ta. NEGRUZZI, S. I 138. Cinstea ne este prea mare Să ne-nfățișăm împărăției-tale. TEODORESCU, P. P. 103. ◊ (Precizat, pleonastic, prin «înainte») Spînul se înfățișează înaintea împăratului. CREANGĂ, P. 208. ◊ (Determinarea este subînțeleasă) Mi-a venit citație și nu m-am dus să mă înfățișez. DUMITRIU, B. F. 19. Cînd căruța se opri... ceilalți trei tovarăși lăsară lucrul la răsadniți și se înfățișară. SADOVEANU, P. M. 237. ◊ Tranz. După o petrecere de trei zile și patru nopți într-un beci mucegăit din Turnu, Gheorghe Dima a fost înfățișat colonelului. GALAN, Z. R. 53. «Ce om bun!» ai gîndit cînd ea a străbătut cu tine atelierul și te-a înfățișat lui [șefului]. PAS, Z. I 265. ♦ Tranz. A aduce un obiect înaintea cuiva, a arăta cuiva; a prezenta. S-a dus la jandarmi și le-a înfățișat buletinele de înscriere la biroul populației. SADOVEANU, P. M. 250. Aceștia... înfățișară mai întîi împăratului, din partea lui Mihai-vodă, sabia, buzduganul și steagul lui Andrei Bathori. BĂLCESCU, O. II 270. ◊ Refl. Fig. Cîmpia i se înfățișează luminată de scînteile strălucitoare ale licuricilor. ODOBESCU, S. III 20. 2. Tranz. (Despre artiști și realizările lor) A descrie, a zugrăvi, a întrupa, a da viață prin mijloace artistice; a reprezenta. Alt tablou înfățișa răsăritul lunei. CAMIL PETRESCU, N. 119. El înfățișează lucrurile așa încît pot fi luate și ca întîmplări obișnuite și ca lucruri din povești. IBRĂILEANU, S. 9. Acel portret înfățișa un chip îmbrăcat bărbătește. EMINESCU, N. 39. În nici un period al ei sculptura antică n-a fost poate mai în stare de a înfățișa, cu un caracter mai energic și mai adevărat, asemenea scene. ODOBESCU, S. III 75. 3. Refl. (Cu pronumele în dativ) A-și imagina, a-și reprezenta, a-și închipui. Mulți și-au înfățișat războiul ca o bătaie de flori și confetti la șosea, ca un bal mascat în uniformă. ARGHEZI, P. T. 69. – Variantă: (regional) înfățoșá (SADOVEANU, N. F. 62, CREANGĂ, O. A. 81, EMINESCU, N. 63) vb. I.

A ÎNFĂȚIȘÁ ~éz tranz. 1) A face să se înfățișeze. 2) (obiecte) A pune în față; a prezenta; a arăta. 3) (realitatea în artă) A reda prin mijloace artistice; a reprezenta; a oglindi; a reda. Tabloul ~ează un răsărit de soare. 4) rar (însoțit de un pronume în dativ) A plăsmui în minte; a-și închipui; a-și imagina. 5) A reda prin forma sa concretă; a reprezenta. Decorul ~ează o pădure. 6) A exprima prin sine ca exponent; a reprezenta. ~ republica. /în + fățiș

A SE ÎNFĂȚIȘÁ mă ~éz intranz. 1) A apărea în persoană (în fața unei autorități); a-și face apariția personal; a compărea; a se prezenta. S-a ~at la proces. 2) A apărea prin forma sa concretă (ca alt obiect sau persoană); a se prezenta. /în + fățiș

înfățișà v. l. a pune în față, a prezenta; 2. a pune în vedere, a reprezenta; 3. a compare, a veni înaintea unui tribunal. [V. fățiș].

înfățoșà v. Mold. V. înfățișà: s’a înfățoșat cu o cană mare de lut CR. [Din fățos = fățiș].

înfățișéz v. tr. (d. fățiș, față). Supun vederiĭ cuĭva, prezent. Reprezent: acest tabloŭ îl înfățișează pe Mihaĭ Viteazu. V. refl. Mă prezent, compar: mă înfățișez la judecată. Mă prezent, apar: munțiĭ ni se înfățișaŭ. – În nord și Ban. -oșez.

înfățișáre s. f., g.-d. art. înfățișắrii; pl. înfățișắri

înfățișáre s. f., g.-d. art. înfățișării; pl. înfățișări

înfățișare, pl. înfățișări

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

înfățișá vb., ind. prez. 1 sg. înfățișéz, 3 sg. și pl. înfățișeáză, 1 pl. înfățișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. înfățișéze; ger. înfățișând

înfățișez, -șează 3, -șam 1 imp., -șând ger., -șare inf. s.

ÎNFĂȚIȘÁRE s. 1. prezentare, venire, (fam.) înființare. (~ lui la proces.) 2. v. descriere. 3. arătare, expunere, istorisire, narare, povestire, prezentare, relatare, (rar) relație, (înv.) spunere. (~ faptelor.) 4. v. reprezentare. 5. v. reflectare. 6. v. imagine. 7. v. aspect. 8. v. configurație. 9. v. vedere. 10. v. fizionomie. 11. aspect, chip, imagine, ipostază, turnură. (Sub ce ~ se prezintă lucrurile?) 12. aspect, priveliște, (înv.) priveală, privire. (O ~ demnă de milă.) 13. aspect, față. (Parcă a căpătat altă ~.) 14. aspect, latură. (~ veselă a lucrurilor.)

ÎNFĂȚIȘARE s. 1. prezentare, venire, (fam.) înființare. (~ lui la proces, la miliție.) 2. descriere, expunere, prezentare, redare, zugrăvire, (rar) descripție, zugrăveală, (înv.) scriere, scrisoare. (~ stărilor de lucruri, într-un roman.) 3. arătare, expunere, istorisire, narare, povestire, prezentare, relatare, (rar) relație, (înv.) spunere. (~ faptelor.) 4. arătare, redare, reprezentare. (~ unui grup de muncitori, într-un tablou.) 5. oglindire, reflectare, reprezentare. (~ realității în artă.) 6. imagine, reprezentare, viziune, (înv.) vedenie, (fig.) icoană, oglindă. (~ unor vremuri apuse.) 7. aspect, fason. (Case cu ~ turcească.) 8. aspect, configurație, conformație, fizionomie, formă, profil, structură, (rar) făptură. (~ terenului, a văii.) 9. aspect, chip, făptură, vedere. (Frumos la ~.) 10. aer, aspect, chip, expresie, față, figură, fizionomie, mină, obraz, (înv. și pop.) boi, (reg.) săbaș, (înv.) schimă, vedere, (fam.) mutră. (Are o ~ mulțumită.) 11. aspect, chip, imagine, ipostază, turnură. (Sub ce ~ se prezintă lucrurile?) 12. aspect, priveliște, (înv.) priveală, privire. (O ~ demnă de milă.) 13. aspect, latură. (~ veselă a lucrurilor.)

ÎNFĂȚIȘÁ vb. 1. a apărea, a se arăta, a se ivi, a se prezenta, a veni, (înv.) a se spune, (fam.) a se înființa. (S-a ~ la proces.) 2. v. compărea. 3. v. apărea. 4. v. oferi. 5. v. ilustra. 6. v. reprezenta. 7. v. zugrăvi. 8. v. simboliza. 9. a imagina, a închipui, a reprezenta, (înv.) a arăduce. (Decorul ~ o pădure.) 10. v. povesti. 11. v. descrie. 12. v. reda. 13. v. reflecta. 14. a prezenta. 15. v. imagina.

ÎNFĂȚIȘA vb. 1. a apărea, a se arăta, a se ivi, a se prezenta, a veni, (înv.) a se spune, (fam.) a se înființa. (S-a ~ la proces, la miliție.) 2. (JUR.) a compărea. (A se ~ în fața instanței.) 3. a apărea, a se arăta, a se ivi, a se revela, (înv. și pop.) a se dezveli. (Cîmpia se ~ in toată splendoarea ei.) 4. a oferi, a prezenta. (Valea Oltului ~ o priveliște minunată.) 5. a ilustra, a imagina, a reprezenta. (Acest desen ~...) 6. a arăta, a reda, a reprezenta. (Ce ~ acest tablou?) 7. a contura, a prezenta, a zugrăvi. (~ sugestiv în tablou bucuria muncii.) 8. a închipui, a reprezenta, a semnifica, a simboliza. (Aceste romburi ~...) 9. a imagina, a închipui, a reprezenta, (înv.) a arăduce. (Decorul ~ o pădure.) 10. a arăta, a expune, a istorisi, a nara, a povesti, a prezenta, a relata, a spune, (înv.) a parastisi. (~ subiectul piesei.) 11. a descrie, a expune, a prezenta, a reda, a zugrăvi, (înv.) a depinge, a prescrie, a scrie, a zografisi, (fig.) a picta. (A ~ într-o nuvelă viața rurală.) 12. a exprima, a reda, a reprezenta, (fig.) a traduce. (Cartea ~ zbuciumul autorului.) 13. a oglindi, a reflecta, a reprezenta. (Arta ~ realitatea.) 14. a se prezenta. (Virusul se ~ sub formă de corpusculi.) 15. a-și imagina, a-și închipui, a-și reprezenta, a vedea, (înv.) a-și figura. (Cum ți-o ~ tu pe ea?)

înfățoșá, înfățoșez, vb. refl. – (reg.) A se înfățișa, a ieși în față, a se arăta. – Var. a lui înfățișa (< în- + fățiș) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

înfățișare, înfățișări s. f. (stud.) examen.

a avea înfățișări expr. (stud.) a avea examen