inedit, ~ă a [At: GHEREA, ST. CR. I, 5 / Pl: ~iți, ~e / E: fr inédit, lat ineditus] 1 Care se publică pentru prima oară. 2 (Fig) Necunoscut mai înainte. 3 (Fig) Neobișnuit.

INEDIT, -Ă, inediți, -te, adj. (Despre opere literare sau științifice) Care n-a fost încă publicat, care se tipărește sau se publică pentru prima oară. Operă inedită. ▭ Articolele cuprinse în acest volum au fost tipărite în revista «Contemporanul», afară de două, inedite. GHEREA, ST. CR. I 5. ♦ Fig. Necunoscut mai înainte, neobișnuit, nou. Justa apreciere a unei opere implică stabilirea specificului său, a modului original, inedit, în care un scriitor reflectă un anumit aspect nou din viață. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 361, 3/5. Limba scrisă... găsește în resursele limbii vorbite formule inedite, elemente expresive de cea mai înaltă valoare stilistică. L. ROM. 1953, nr. 2, 38.

INEDÍT, -Ă adj. Care nu a mai fost publicat, editat. ♦ (Fig.) Nou, necunoscut, neobișnuit. [< fr. inédit, cf. lat. ineditus].

INEDÍT, -Ă adj. 1. (despre documente, lucrări) care nu a mai fost publicat. 2. (fig.) nou, necunoscut, neobișnuit. (< fr. inédit, lat. ineditus)

INEDÍT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre lucrări, texte, documente) Care nu a mai fost editat; publicat pentru prima dată. 2) Care anterior nu a fost cunoscut; necunoscut; nou. /<fr. inédit, lat. ineditus

inedit a. care încă n’a fost publicat: opere inedite.

*inédit, -ă adj. (lat. in-éditus, d. in-, ne, și éditus, „scos, emis”, întocmaĭ ca vgr. an-ékdotos. V. edițiune și anecdotă). Care n’a fost tipărit (publicat): poezie inedită. – Ob., dar nu maĭ bine, inedít (după fr.).

inedít (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inedíți; f. inedítă, pl. inedíte

inedít adj. m. (sil. mf. in-), pl. inedíți; f. sg. inedítă, pl. inedíte

INEDÍT adj. v. nou, original.

INEDÍT s. v. originalitate.

inedit adj. v. NOU. ORIGINAL.

INEDIT s. noutate, originalitate. (~ unei teorii.)