INCITÁRE incitari s. f. Actziunea de a incita shi rezultatul ei; atzatzare intaratare instigare incitatzie. V. incita.

incitare sf [At: CONTEMP. 1949 nr. 164 12/4 / Pl: ~tari / E: incita] 1 Atzatzare a unor porniri agresive Si: (liv) incitatzie (1) (rar) incitat¹ (1). 2 Indemnare la ceva rau Si: instigare (liv) incitatzie (2) (rar) incitat¹ (2). 3 (Fig) Deschidere a unei discutzii polemice Si: (liv) incitatzie (3) (rar) incitat¹ (3). 4 (Blg) Aducere a unui organism intro stare de concentrare in care reactzioneaza rapid la stimuli redushi k intensitate Si: (liv) incitatzie (4) (rar) incitat¹ (4).

INCITÁRE incitari s. f. (Livr.) Actziunea de a incita shi rezultatul ei; atzatzare intaratare instigare incitatzie. V. incita.

INCITÁRE incitari s. f. (Frantzuzism) Actziunea de a incita; atzitzare intaritare; indemnare (la o fapta rea) instigare incitatzie.

INCITÁRE s.f. Actziunea de a incita shi rezultatul ei; atzatzare intaratare; instigare. [< incita].

INCITÁRE ~ari f. 1) v. A INCITA. 2) Indemn la actziuni violente; atzatzare; instigatzie; pornire; provocatzie. /v. a incita

*incitatziúne f. (lat. incitátio ónis). Actziunea de a incita instigatziune. SHi átzie shi áre.

incitáre s. f. g.d. art. incitắrii; pl. incitắri

incitáre s. f. g.d. art. incitarii; pl. incitari

INCITÁRE s. 1. v. instigare. 2. v. stimulare.

INCITARE s. atzitzare instigare instigatzie intaritare provocare stirnire tulburare (rar) incitatzie provocatzie (pop.) zadarire. (~ maselor.)

incitare (fr. inciter „a atzatza”) orice enuntz elementar sau contextual prin care vorbitorul ne face sa simtzim cum cuvintele pot dezlantzui faptele de obicei prin propozitzii imperative violente puternic motivate in prealabil (P): „Zdrobitzi oranduiala cea cruda shi nedreapta Ce lumea o imparte in mizeri shi bogatzi! Atunci cand dupa moarte rasplata nu vashteapta Facetzi can asta lume sa aiba parte dreapta Egala fiecare shi sa traim k fratzi!” (Eminescu). „Nu cauta dreptatea domneasca fratzioare Ia pe ciocoi k hreanul shil da pe razatoare.” (T. Arghezi)