IMPUTÁTZIE imputatzii s. f. Faptul de a atribui cuiva o vina; invinovatzire; masura prin care se dispune retzinerea din cashtigul unui angajat a despagubirilor pentru paguba cauzata de acesta institutziei sau intreprinderii unde lucreaza; (concr.) suma care trebuie platita pentru aceasta paguba; imputare. Din fr. imputation lat. imputatio.

imputatzie sf [At: HAMANGIU C. C. 200 / V: (inv) ~iune / Pl: ~ini / E: fr imputation lat imputatio onis] 1 (Inv; if im~) Socotire. 2 Imputare (2). 3 Reprosh. 4 Blestem. 5 (Inv) Cearta. 6 (Jur) Invinovatzire. 710 Imputare (710).

IMPUTÁTZIE imputatzii s. f. Faptul de a atribui cuiva o vina; invinovatzire; masura prin care se dispune retzinerea din cashtigul unui angajat sau cooperator a despagubirilor pentru paguba cauzata de acesta institutziei sau intreprinderii unde lucreaza; (concr.) suma care trebuie platita pentru aceasta paguba; imputare. Din fr. imputation lat. imputatio.^[1]

IMPUTÁTZIE imputatzii s. f. 1. (Jur.) Faptul de a atribui cuiva o vina; invinovatzire reprosh. Imputatzie de loviri grave. 2. Imputare (2).

IMPUTÁTZIE s.f. 1. Invinovatzire; reprosh. 2. Obligatzie de a plati o suma k despagubire pentru o paguba cauzata unei institutzii unde activeaza cineva; (concr.) suma de bani platita in acest scop. [Gen. iei var. imputatziune s.f. / cf. fr. imputation lat. imputatio].

IMPUTÁTZIE s. f. 1. faptul de a imputa cuiva o vina; invinovatzire; reprosh. 2. imputare (II); suma platita. (< fr. imputation lat. imputatio)

IMPUTÁTZIE ~i f. 1) v. A IMPUTA. 2) Masura prin care cineva este obligat sa plateasca o despagubire (unei organizatzii institutzii etc.). 3) Suma care trebuie platita de cineva in conformitate cu o astfel de masura. [G.D. imputatziei] /<lat. imputatio ~onis fr. imputation^[1]

imputatziune sf vz imputatzie

IMPUTATZIÚNE s.f. v. imputatzie.

imputatziune f. Jur. compensarea ori scaderea unei sume: daca datoriile sunt de egala natura imputatziunea se face asupra celei mai vechi.

imputatziúne f. (lat. imputátio ónis). Actziunea de a imputa. Reprosh fundat orĭ nu. Actziunea de a aplica exact o cheltuĭala in capitulu bugetuluĭ care ar trebui s’o suporte regular: falsele imputatziunĭ constitue viramente. SHi átzie shi áre.

imputátzie (tzie) s. f. art. imputátzia (tzia) g.d. art. imputátziei; pl. imputátzii art. imputátziile (tzii)

imputátzie s. f. (sil. tzie) art. imputátzia (sil. tzia) g.d. art. imputátziei; pl. imputátzii art. imputátziile (sil. tzii)^[1]

IMPUTÁTZIE s. v. reprosh.^[1]

IMPUTATZIE s. imputare invinuire reprosh vina (livr.) reprehensiune (prin Mold.) banat (inv.) pricina prihana. (Care este ~ ce io aduci?)