imprumutat¹ sn [At: ZANNE P. V 337 / Pl: ~uri / E: imprumuta] (Pop) 12 imprumut (12). 36 Imprumutare (34 78). 7 (Pex) Imitare.

imprumutat² ~a [At: SHINCAI HR. III 89/3 / Pl: ~atzi ~e / E: imprumuta] 12 a (D. bunuri) Care este (dat cuiva sau) luat de la cineva urmand sa fie restituit ulterior. 34 (D. sume de bani) Care este (oferita sau) luata de la cineva urmand a fi restituita o suma echivalenta k valoare. 5 a (Pop; is) Zile ~e Perioada de timp cuprinsa intre 12 shi 24 martie. 6 a (Lin; d. cuvinte constructzii lexicale) Preluat din alta limba. 7 a (D. obiceiuri) Care este adoptat de la o alta comunitate. 8 a (D. frumusetze) Obtzinuta prin mijloace artificiale. 9 a (Inv) Reciproc. 10 a Imitat. 1112 smf Persoana care a luat de la cineva (un bun sau) o suma de bani care urmeaza sa iie restituit(a) ulterior Si: datornic debitor imprumutator (2).

IMPRUMUTÁT A imprumutatzi te adj. (Despre cuvinte obiceiuri etc.) Luat de la altul sau din alta parte imitat. Cuvintul imprumutat se incetatzeneshte in structura limbii de adoptzie incit cu timpul numai lingvishtii i mai recunosc originea. MACREA F. 18. Acele ziceri sint sau romineshti uitate sau imprumutate. NEGRUZZI S. I 257.

imprumuta [At: PSALT. 69/35 / Pzi: imprumut (inv) ~tez / E: imprumut] 12 vtr (A da cuiva sau) a lua de la cineva un bun care urmeaza sa fie restituit. 34 vtr (A da cuiva sau) a lua de la cineva o suma de bani urmand a fi restituita o suma echivalenta k valoare. 5 vt (Lin) A prelua cuvinte dintro alta limba. 6 A adopta obiceiuri ale unei alte comunitatzi. 7 (Pex) A imita.

IMPRUMUTÁ imprumút vb. I. Tranz. 1. (Cu un al doilea complement in cazul dativ) A da cuiva ceva sub rezerva restituirii in anumite conditzii. Prietenii de la Budeshti i imprumutasera bani cu camata. DUMITRIU N. 267. Nu treceau douatrei zile... shi se trezea la usha ei cu Danila cumnatasau cerind sai imprumute carul. CREANGA P. 38. ◊ Fig. Vorbea masurat shi rar imprumutind spuselor cit de neinsemnate fermecul (= farmecul) glasului sau grav. M. I. CARAGIALE C. 36. 2. (Construit cu prep. «de la») A lua de la cineva ceva sub rezerva restituirii in anumite conditzii. Am imprumutat bani de la un prieten. ◊ Refl. (Popular construit cu prep. «la») Bolta aceasta era pazita de o umbra... shi sa imprumutat la umbra cu citeva parale. SHEZ. I 287. ♦ (Cu privire la cuvinte obiceiuri idei etc.) A lua de la altul a imita. Putem gasi shi la noi subiecte de scris fara sa avem pentru aceasta trebuintza sa ne imprumutam de la alte natzii. KOGALNICEANU S. A. 41. Nicidecum nu scade meritul unui autor daca sa imprumutat tot cu ceea ce ia lipsit. BOLLIAC O. 48.

A IMPRUMUTÁ imprumút tranz. 1) (bani sau lucruri) A da pentru un timp (cu conditzia restituirii). Cat vrei satzi imprumut? 2) (bani sau lucruri) A lua pentru un timp (cu conditzia restituirii). ~ o suma mica. 3) fig. (obiceiuri cuvinte) A lua shi a adopta de alte popoare; a importa. ~ o tema folclorica. /Din imprumut

imprumutà v. 1. a da cu conditziunea de a inapoia: a imprumuta bani; 2. a cere cu imprumut; 3. a lua dela a trage din: florile imprumuta dela soare colorile lor. [Lat. IMPROMUTARE].

imprumutá (a ~) vb. ind. prez. 3 imprumúta

imprumutá vb. ind. prez. 1 sg. imprumút 3 sg. shi pl. imprumúta; conj. prez. 3 sg. shi pl. imprumúte

IMPRUMUTÁ vb. 1. v. credita. 2. a da (inv. shi reg.) a prumuta (inv.) a aprumuta a scumpara. (Cat vrei satzi ~?) 3. a se indatora a lua (inv.) a se aprumuta. (Sa ~ cu o suma mica.)

IMPRUMUTA vb. 1. (FIN.) a credita. (A ~ pe cineva cu suma de...) 2. a da (inv. shi reg.) a prumuta (inv.) a aprumuta a scumpara. (Cit vrei satzi ~?) 3. a se indatora a lua (inv.) a se aprumuta. (Sa ~ cu o suma mica.)

IMPRUMUTÁT A adj. (< imprumutá < imprumut + suf. a): in sintagmele adjectiv imprumutat adverb imprumutat conjunctzie imprumutata cuvant imprumutat forma imprumutata interjectzie imprumutata numeral imprumutat parte de vorbire imprumutata prepozitzie imprumutata substantiv imprumutat shi verb imprumutat (v.).