HÂRLÉȚ, hârlețe, s. n. (Reg.) Cazma. ♦ Lopată. – Din sl. rylĭcĭ.^[1] corectată

hârleț sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. 194/18/ V: ~lez / Pl: ~e / E: vsl роульсь] 1 (Mol; Trs) Lopată. 2 (Mun; îf hârlez) Cazma. 3 Partea cea mai lungă din iadeșul rupt. 4 (Îe) De-amu numai sapa și ~ul (D. oameni) A ajuns la sfârșitul vieții.

HÂRLÉȚ, hârlețe, s. n. (Reg.) Cazma. ♦ Lopată. – Din sl. rylĭcĭ.

HÂRLÉȚ ~e n. Unealtă formată dintr-o placă de fier rotunjită și ascuțită la capătul de jos, fixată pe o coadă de lemn și folosită la săpat. /<sl. rylici

hârleț n. 1. instrument agricol cu care se lucrează pământul mai bine decât cu plugul și sapa, dar mai încet; 2. bărburătură (după forma-i). [Slav. RYLĬȚĬ].

HÎRLÉȚ, hîrlețe, s. n. (Mold., Transilv.) Cazma (1). Hîrlețul lui Cocoran rupea bucăți de maluri. CAMILAR, TEM. 39.

HÎRLEȚ s.n. (Mold.) Cazma. Deci fără sape, fără hîrlețe . . . era siliți săracii muncitori de scurma pămîntul cum putea. VP, 65^r. Etimologie: sl. rylĭcĭ.

hîrléț n., pl. e (vsl. rylĭcĭ, a. î., d. rylo, rît, ryti, a rîma, a săpa; rus. ryléc, pol. rylec, a. î.). Est. Lopată de fer de săpat pămîntu împingînd cu talpa pe ĭa (numită și hîrlez în Cov., de unde poate și numele satuluĭ Virlez, și cazma în sud și’n nord). Munt. est săpăligă. V. arșăŭ.

hârléț s. n., pl. hârléțe

hârléț s. n., pl. hârléțe

hârleț, -țe.

HÂRLÉȚ s. v. cazma.

HÎRLEȚ s. cazma, (reg.) sapă, (prin Ban.) arșov, (prin Transilv.) așău, (prin Olt.) săpătoare. (Sapă pămîntul cu ~.)

hîrléț (hârléțe), s. m. – Cazma. – Var. hîrlez, (Trans.) ruleț. Sl. rylicĭ, rylecŭ (Miklosich, Lexicon, 810; Cihac, II, 138; Conev 93; Iordan, Dift., 146).

hârléț, hârléțe, s.n. (reg.) 1. cazma, așău. 2. lopată. 3. tăietură în formă de unghi drept la urechea oilor; bărburătură.