HURDUCĂTÚRĂ, hurducături, s. f. (Pop.) Zdruncinătură, zguduire; zgomot produs de ceva care (se) hurducă; hurducăială. – Hurduca + suf. -ătură.

hurducătură sf [At: CONTEMPORANUL, III, 656 / Pl: ~ri / E: hurduca + -tură] 1 Clătinătură. 2 Zgâlțâitură. 3 Zdruncinătură. 4 Zgomot produs de cineva sau de ceva care se hurducă Si: hurducăială (4). 5 (Pex) Lovitură puternică. 6 (Pex) Larmă mare.

HURDUCĂTÚRĂ, hurducături, s. f. Zdruncinătură, zguduire; zgomot produs de ceva care (se) hurducă; hurducăială. – Hurduca + suf. -ătură.

HURDUCĂTÚRĂ, hurducături, s. f. 1. Zgîlțîială, zdruncinătură, zguduire. Hurducătura pămîntului nu oprea chesoanele din mers. CAMILAR, N. I 430. Păunaș, izbit de colo pînă colo, începuse iar să plîngă... hurducătura îl amețise, foamea îl leșinase. GALACTION, O. I 164. 2. (Regional) Zgomot, larmă produsă de ceva care se hurducă. Auzi hurducături de căruță. RETEGANUL, P. II 71. Auzind moșnegii hurducătura, l-au întrebat... ce este? SBIERA, P. 38.

hurducătúră f. Nord. Rezultatu (huĭetu) hurducăriĭ.

hurducătúră (pop.) s. f., g.-d. art. hurducătúrii; pl. hurducătúri

hurducătúră s. f., g.-d. art. hurducătúrii; pl. hurducătúri

HURDUCĂTÚRĂ s. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgâlțâială, zgâlțâire, zgâlțâit, zgâlțâitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. (~ a unei căruțe pe un drum cu hârtoape.)

HURDUCĂTURĂ s. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. (~ unei căruțe pe un drum cu hîrtoape.)