hrubă sf [At: (a. 1793) URICARIUL, XI, 315 / V: cr~, gr~, holu~, hur~, hurublă / Pl: ~be, (reg) ~bi / E: mg huruba, hurba, pn gruba „groapă”, ucr хруба „gaura sobei”] 1 Gaură pe sub pământ Si: peșteră. 2 Pivniță mare, cu multe cotituri, nezidită Si: beci. 3-4 (Încăpere sau) galerie subterană care servește la depozitarea produselor alimentare. 5 Cavitate subterană (zidită și boltită), care servește ca loc de trecere. 6 Casă primitivă cu acoperișul de pământ. 7 (Îf cr~) Scobitură făcută în zidul pivniței, unde se păstrează diferite lucruri. 8 Parte a hornului de deasupra acoperișului casei. 9 (Lpl; îf hrubi] Deschizături făcute în tavanul unei încăperi, ca să pătrundă în pod lumina sau să iasă fumul.

HRÚBĂ, hrube, s. f. Încăpere sub pămînt (uneori zidită și boltită) care servește la depozitarea produselor, în special a celor alimentare; p. ext. cavitate subterană. Cu totul altceva a fost atunci cînd s-a descoperit dinamita. Aceasta a rupt neregulat, a făcut hrube și crăpături adînci, un labirint întortocheat și colțuros. BOGZA, Ț. 61. Sub temelia acestui castel, se afla o hrubă uriașă la o adîncime mare în umedul întuneric al pămîntului. VLAHUȚĂ, O. A. 215. ◊ Fig. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolți de frunze, pe urmă prin hrube adînci de verdeață. GÎRLEANU, L. 26.

HRÚBĂ ~e f. 1) Galerie subterană servind ca loc de trecere. 2) Cavitate subterană servind pentru depozitarea și păstrarea produselor alimentare. 3) Locuință rudimentară aflată pe jumătate sub pământ. /<ucr. hruba

HRUBĂ s.f. (Mold.) Gaură sub pămînt. Au rădicat o piatră și au intrat pe o hrubă. . . . si apoi au intrat într-o sală mare pe supt pămînt. H 1771, 93^v. Etimologie: ucr. hruba.

hrubă f. Mold. 1. gaură pe sub pământ, suterană: această hrubă e boltită; 2. cămară: hruba e căsoaia omului sărac. [Ung. HURUBA (din nemț. Grube)].

hrúbă f., pl. e (rut. hrúba [gruba], sobă, ung. huruba, bordeĭ, d. germ. grube. V. groapă). Mold. Munt. Subterană, becĭ, pivniță. Galerie ramificată din galeria principală a becĭuluĭ. – În Trans. și hurúbă, bordeĭ (Chendi, Fragmente, 94).

grubă sf vz hrubă

hrúbă s. f., g.-d. art. hrúbei; pl. hrúbe

hrúbă s. f., g.-d. art. hrúbei; pl. hrúbe

HRÚBĂ s. 1. subterană, (înv.) culă. 2. tainiță.

HRÚBĂ s. v. beci, pivniță.

HRUBĂ s. 1. subterană, (înv.) culă. 2. tainiță.

hrubă s. v. BECI. PIVNIȚĂ.

hrúbă (hrúbe), s. f. – 1. Încăpere subterană, subsol. – 2. Colibă, bordei îngropat. – 3. Parte exterioară a hornului. Mag. huruba „colibă îngropată” (Cihac, II, 507; DAR). Ultimul sens pare să fie în legătură cu rut. hruba „sobă” (Candrea; Scriban). Der. pe baza bg. koruba „scorbură într-un trunchi de copac”, cf. alb. korubë „stup” (Conev 80) nu este probabilă. Nu este clară nici legătura cu germ. Grube (Tiktin). Cf. țig. hrobos „șanț”, poate din rom.

grúbă (-be), s. f. – 1. Grămadă, puzderie. – 2. Carte de joc de zece puncte. Origine necunoscută. Cuvînt argotic.

hrúbă, hrube, (hurubă), s.f. – (reg.) 1. Galerie subterană. 2. Gaură în pământ, beci, subsol, pivniță. 3. Colibă, bordei. 4. Dărăpănătură (în Săcel). ♦ (top.) Hurubă, teren accidentat în Coroieni (Vișovan, 2008). ♦ (onom.) Hruban, nume de familie în Maramureș. – Din ucr. hruba „sobă” (Scriban, Candrea, DEX, MDA); din magh. huruba „bordei, colibă îngropată” (Scriban; Cihac, DA, cf. DER; MDA).

hrubă, hrube s. f. (reg.) închisoare, penitenciar.

grubă adv., adj. (intl.) mult, berechet