HAIDẮU, haidăi, s. m. (Reg.) 1. Păzitor de vite (mari). 2. Haidamac (1). 3. (Art.) Dans fecioresc dintr-un ciclu de dansuri populare românești din jurul Aiudului, cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. hajtó „mânător, gonaci”.

haidău¹ sm [At: (a. 1693) ȘIO, ap. DA ms / Pl: ~ăi / E: mg hajto] (Reg) 1 Om însărcinat cu paza vitelor mari. 2 Om voinic, tânăr, dar leneș. 3 Om depravat.

haidău² sna [At: FRÂNCU-CANDREA, M. 139 / Pl: ~uri / E: mg hajdu] 1 Dans popular de flăcăi din Ardeal, cu mișcare moderată. 2 Melodie după care se execută acest dans.

HAIDẮU, haidăi, s. m. (Reg.) 1. Păzitor de vite (mari). 2. Haidamac (1). 3. (Art.) Dans fecioresc dint-un ciclu de dansuri populare românești răspândite în jurul Aiudului, cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. hajtó „mânător, gonaci”.

HAIDẮU, haidăi, s. m. 1. Păzitor de vite; bouar, văcar; haidamac (2). Pasc numai cirezi de vite, prin singurătăți, cu cîni și haidăi. SADOVEANU, N. P. 153. Ciubuc mocanul... s-a călugărit mai cu toti haidăii lui. CREANGĂ, A. 21. 2. Om fără căpătîi, golan; bătăuș, haidamac (1). Țiindu-i așa încătușați, poroncea haidăilor de-i zvîntan în bătaie. ȘEZ. IV 17.

HAIDẮU ~i m. 1) înv. Păzitor și îngrijitor de vite; văcar. ◊ A fi ~ul cuiva a fi sluga cuiva. 2) Bărbat înalt și puternic (care umblă fără rost); haidamac. /<ung. hajtó

haidău m. argat la vite: Ciubuc mocanul sa călugărit cu mai toți haidăii lui CR. [Derivat din haide!].

haĭdắŭ m. (d. haĭtăŭ [Trans.], ung. hajtó, haĭdăŭ [d. hajtani, a mîna], supt infl. luĭ haĭduc). Boŭar, păzitor de cireadă. Fig. Om necĭoplit, sălbatic.

haidắu (păzitor de vite) (reg.) s. m., art. haidắul; pl. haidắi, art. haidắii

haidău s. m., art. haidăul; pl. haidăi, art. haidăii

!haidắul (dans) s. n. art., neart. haidắu

HAIDĂU s. v. văcar.

haidău s. v. VĂCAR.

haidău² s.n. (reg.) joc țărănesc.

haidăul v. fecioreasca (1).

haidău, haidăi s. m. (reg.) v. haidamac (1.)