gâză sf [At: EMINESCU, L. P. 125 / V: ghiză / Pl: ~ze / E: pbl fo] (Ent) 1 Nume generic dat insectelor mici zburătoare. 2 (Reg; îe) ~ de viermi Viermănar. 3 (Reg; îc) ~-de-carne Muscă-de-carne. 4 (Reg; îc) ~-de-vite Tăun. 5 (Reg; îc) ~za-calului Musca calului. 6 (Reg; îc) ~za-boului Băligar. 7 (Reg; îc) ~-de-miere, ~ folositoare Albină. corectată

GÂZĂ ~e f. Insectă (zburătoare) de talie mică. /cf. pol. geiz

gâză f. Tr. (Maramureș) muscă. [Onomatopee].

GÎ́ZĂ, gîze, s. f. Nume generic dat insectelor mici zburătoare. Fînațuri au fost bune, au avut strînsură și albinele; căci aceste gîze, pe cît spune norodul, merg una cu oile. SADOVEANU, Z. C. 325. Mii de felurite gîze speriate se ridicau din păpuriș, plutind ca niște nourași străvezii. BART, E. 167. Gîza își scuturase aripile pline de colbul de aur al florilor prin care zburase. GÎRLEANU, L. 31.

gî́ză f., pl. e (rudă cu bîzîi. Cp. cu pol. giez, un fel de tăun). Nord. Insect mic, maĭ des musculiță.

gấză s. f., g.-d. art. gấzei; pl. gấze

gâză s. f., g.-d. art. gâzei; pl. gâze

GÂZĂ s. v. insectă.

GÂZĂ s. v. muscă.

GÎZĂ s. (ENTOM.) gînganie, hexapod, insectă, (pop.) goangă, muscă, (reg.) borză, (Transilv.) pepe.

gîză s. v. MUSCĂ.

gîză (gấze), s. f. – 1. Insectă. – 2. Lighioană, vietate. – Var. ghiză. Creație expresivă, bazată pe imitarea zumzăitului, cf. bîză, și sl. g(ŭ)myžĭ „insectă”. După Cihac, II, 120 și Scriban, din pol. giez, care pare mai puțin probabil. Candrea, Elemente, 406, presupune că trebuie să se plece de la un vb. imitativ *gîzîi, format ca bîzîi. – Der. gîzulie, gîjulie, gujulie, gîzoabă, s. f. (insectă). Din rom. provine rut. gadzulja „gîndac” (Candrea, Elemente, 406).